Ambosia artemisiifolia
Ambosia artemisiifolia (iarba pârloagelor) se găsește frecvent de-a lungul șoselelor și al căilor ferate, atât în intravilan, cât și în extravilanul localităților. Ea este o specie invazivă, inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină, caracterul nociv al speciei fiind cauzat de afecțiunile alergice pe care le provoacă în perioada înfloririi.
În contextul încălzirii globale a crescut foarte mult producția de polen de ambrozie; cantitatea de polen se dublează în perioadele de secetă și temperaturi crescute, planta având o perioadă lungă de înflorire (din iulie până la sfârșitul toamnei). Ea reprezintă una dintre cauzele principale ale rinitelor alergice. Polenul acestei plante este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic la sfârșitul verii.

Pentru combatere se recomandă smulgerea din rădăcini a ambroziei înainte ca inflorescențele să ajungă la maturizare.
Primăria Municipiului Timișoara efectuează periodic lucrări de cosire,  smulgere și erbicidare a buruienii alergogene Ambrosia artemisiifolia din spațiile verzi puternic infestate (Calea Torontalului, str. Cerna, C. Urseni, Zona Ronaț, de-a lungul liniilor de tramvai, etc. ).

De asemenea, încercăm să identificăm terenurile virane afectate de răspândirea acestei buruieni pentru luarea măsurilor necesare.
Pe această cale, solicităm colaborarea persoanelor fizice și juridice din Timișoara, în eradicarea acestei buruieni, prin cosirea și smulgerea ei pe terenurile aflate în administrația / proprietatea lor, ceea ce ar spori considerabil eficiența măsurilor luate de Primăria Municipiului Timișoara. În cazul în care puteți da relații despre proprietarii  terenurilor virane unde este prezentă această buruiană (nume, adresă , telefon, etc. la care aceștia pot fi contactați), vă rugăm să anunțați la Direcția de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, la telefon numărul: 0256408437.

Primăria Municipiului Timișoara a reglementat prin Hotărârea de Consiliu Local nr.206/2009, care modifică și completează Hotărârea de Consiliu Local nr.371/2007 HCL 371 din 2007 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe raza municipiuluiTimisoara, următoarele: Art.25, alin. x) „constituie contravenție „nedistrugerea buruienilor și în mod special a celor cu potențial alergen (iarba pârloagelor-Ambrosia artemisiifolia, pelinul – Artemisia sp.) de pe spațiile verzi, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire”.
De asemenea, Regulamentul privind factorii de mediu din zona metropolitană Timișoara, HCL 43 din data de 24.02.2009, în cadrul Cap.I, Art. A, alin. i) prevede că: persoanele fizice și juridice au obligația de „distrugere a buruienilor și în mod special a celor cu potențial alergen (iarba pârloagelor - Ambrosia artemisiifolia, pelinul – Artemisia sp.) de pe spațiile verzi, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire”.
                

VICEPRIMAR
Adrian ORZA
     
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13656824