Ambrosia artemisiifolia

Prezența speciilor vegetale invadatoare și colonizatoare poate perturba echilibrul ecosistemelor. Pentru țara noastră sunt menționate 73 de specii invazive (autohtone și alohtone), lemnoase și ierboase.
 
Specia Ambrosia artemisiifolia este originară din America de Nord, face parte din grupul plantelor care în mod curent poartă numele de ” plante rele ”.
După anul 1990, numeroase terenuri agricole au fost abandonate, au avut loc masive defrișări în sectorul silvic, buruienile din culturile agricole nu au fost combatute astfel că pe marginea șoselelor și a căilor ferate, Ambrosia Artemisiifolia s-a extins foarte mult în flora spontană, invadând până și culturile agricole, trăind în populații întinse care ocupă adesea mai multe hectare.
 
Ambrosia artemisiifolia produce și răspândește mai mult polen decât toate celelalte plante ierboase anemofile luate în ansamblu, o plantă poate produce până la 2,5 miliarde granule de polen pe zi. Polenul aeropurtat poate interacționa cu alte componente ale mediului, actionând sinergic, putând determina creșterea riscurilor de îmbolnăviri. Încălzirea și mărirea concentrațiilor de CO2 atmosferic duce la creșterea producției de polen la Ambrosia artemisiifolia prin dezvoltarea unui numar mai mare de inflorescente per planta. S-a constatat ca aminoacidul care se gășește în cantitatea cea mai mare în Ambrosia artemisiifolia este histidina, ce se transformă în histamina și se află la originea manifestărilor alergice, agravând alergia respiratorie.  
 
O plantă invazivă este caracterizată de: modalități rapide de propagare, producere a numeroși germeni anual, mijloace de reproducere vegetativă, creștere rapidă, tulpină groasă, organe subterane puternice și este evitată de animalele fitofage.
Schimbarea climaticǎ globalǎ este, de asemenea, un factor semnificativ care contribuie la rǎspândirea și stabilirea speciilor invazive strǎine.
 
Ambosia artemisiifolia (iarba pârloagelor) se găsește frecvent de-a lungul șoselelor și al căilor ferate, atât în intravilan, cât și în extravilanul localităților. Ea este o specie invazivă, inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină, caracterul nociv al speciei fiind cauzat de afecțiunile alergice pe care le provoacă în perioada înfloririi.
În contextul încălzirii globale a crescut foarte mult producția de polen de ambrozie; cantitatea de polen se dublează în perioadele de secetă și temperaturi crescute, planta având o perioadă lungă de înflorire (din iulie până la sfârșitul toamnei). Ea reprezintă una dintre cauzele principale ale rinitelor alergice. Polenul acestei plante este unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic la sfârșitul verii.. Perioada de înflorire a plantei  coincide cu perioada maximă concentrație a polenului în atmosferă și cu simptomatologia alergică – polinoză (rinita alergică, conjunctivita alergică, astm, leziuni urticariene de contact, etc.
 
Polenurile sunt eliberate dimineața devreme . În orele de după amiază  concentrația polenurilor atinge nivele maxime care scad odată cu depunerea lor la începutul serii.
Pentru combatere se recomandă smulgerea din rădăcini a ambroziei înainte ca inflorescențele să ajungă la maturizare.
Primăria Municipiului Timișoara efectuează periodic lucrări de cosire,  smulgere și erbicidare a buruienii alergogene Ambrosia artemisiifolia din spațiile verzi puternic infestate (Calea Torontalului, str. Cerna, C. Urseni, Zona Ronaț, de-a lungul liniilor de tramvai, etc. ).
 
De asemenea,  Primăria Municipiului Timișoara a inventariat aliniamentele stradale infestate cu această buruiană alergogenă, urmând ca în perioada următoare să demareze o acțiune de erbicidare în vederea eradicării acestei buruieni.
Această acțiune se va efectua în funcție de condițiile meteorologice după următorul program:
-   29.08.2011 – Cartierul Plopi;
-   30.08.2011 – Cartierul Ciarda Roșie;
-   31.08.2011 – Cartierul Elisabetin – Freidorf;
-   01.09.2011 – Cartierele  Mehala și Ronaț;
-   02.09.2011 – Zona Calea Aradului , Calea Torontalului, Strada Ovidiu Balea;
-   03.09.2011 – Calea Lipovei, Zona UMT.
  
Pe această cale, solicităm colaborarea persoanelor fizice și juridice din Timișoara, în eradicarea acestei buruieni, prin cosirea și smulgerea ei pe terenurile aflate în administrația / proprietatea lor, ceea ce ar spori considerabil eficiența măsurilor luate de Primăria Municipiului Timișoara. În cazul în care puteți da relații despre proprietarii  terenurilor virane unde este prezentă această buruiană (nume, adresă , telefon, etc. la care aceștia pot fi contactați), vă rugăm să anunțați la Direcția de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, la telefon numărul: 0256408437.
 
Primăria Municipiului Timișoara a reglementat prin Hotărârea de Consiliu Local nr.206/2009, care modifică și completează Hotărârea de Consiliu Local nr.371/2007 HCL 371 din 2007 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe raza municipiuluiTimisoara, următoarele: Art.25, alin. x) „constituie contravenție „nedistrugerea buruienilor și în mod special a celor cu potențial alergen (iarba pârloagelor-Ambrosia artemisiifolia, pelinul – Artemisia sp.) de pe spațiile verzi, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire”.
 
De asemenea, Regulamentul privind factorii de mediu din zona metropolitană Timișoara, HCL 43 din data de 24.02.2009, în cadrul Cap.I, Art. A, alin. i) prevede că: persoanele fizice și juridice au obligația de „distrugere a buruienilor și în mod special a celor cu potențial alergen (iarba pârloagelor - Ambrosia artemisiifolia, pelinul – Artemisia sp.) de pe spațiile verzi, prin scoaterea rădăcinilor, smulgere, cosire”.
 
VICEPRIMAR
ADRIAN ORZA
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 29.07.2016
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 8549879