Noi fântâni publice vor fi forate
31 Iulie 2008
În fiecare an, municipalitatea realizează zece noi foraje, în diferite cartiere ale municipiului, la solicitarea cetățenilor.
Publicat in Mediu Urban
Un nou și modern spațiu de joacă
04 Iunie 2008
Locurile de recreere din cartiere sunt modernizate sau sunt create altele noi.
Publicat in Mediu Urban
Manifestări organizate pentru Ziua Mediului
03 Iunie 2008
Școlarii au fost încântați de concursurile la care au participat, iar municipalitatea a încercat să atragă cetățenii în protejarea ambientului din municipiul nostru.
Publicat in Mediu Urban
Harta de zgomot a Timișoarei
03 Iunie 2008
Cetățenii pot trimite propuneri pentru măsuri de reducere a disconfortului și se pot pronunța asupra panourilor fonoabsorbante.
Publicat in Mediu Urban
Parcările ecologice prind contur
03 Iunie 2008
Pentru prima oară în România au fost finalizate două parcări verzi, pe strada Musicescu și pe strada Negoiu.
Publicat in Mediu Urban
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13229523