Montarea de noi coșuri stradale de hârtii
30 Mai 2005
Începând cu anul 2000, Primăria Timișoara a întreprins eforturi deosebite privind menținerea și păstrarea curățeniei în municipiul nostru. Astfel, pe lângă programele zilnice și periodice de salubrizare, începând cu anul 2000 instituția noastră a acționat în acest sens și prin acțiuni de montare a coșurilor stradale de hârtii.
Publicat in Mediu Urban
Zgomot în Complexul Studențesc
01 Noiembrie 2004
Primăria Timișoara, prin Serviciul Administrare Mediu Urban, împreună cu Universitatea Politehnică, prin Facultatea de Mecanică au efectuat măsurători ale nivelului de zgomot în Complexul Studențesc.

În urma acestor măsurători s-a constatat că după orele 21,00, în perioada monitorizată, s-a înregistrat o depășire a nivelului de zgomot admis. Zonele unde s-au înregistrat aceste depășiri sunt în apropierea Căminelor G24, C11, G23, C14 și se datorează zgomotelor produse de diversele baruri din apropiere.
Publicat in Mediu Urban
Plantare de arbori ornamentali
01 Noiembrie 2004
Pentru refacerea zonelor verzi afectate de lucrările edilitare dar și în vederea creării unui ambient plăcut, pe strada Miloia în fața blocurilor ANL din apropierea locului de joacă, Primăria Timișoara, în zilele de 17-18.11.2004 a amenajat 2 aliniamente de arbori.

Astfel, cu această ocazie s-au plantat 92 de arbori ornamentali din speciile: tei (2 bucăți), arțari (54), sălcii (17), Paulownia (10) și Liquidambar (9).
Publicat in Mediu Urban
Colectarea deșeurilor de către societățile comerciale
01 Noiembrie 2004
În ultima perioadă, inspectorii Serviciului Administrare Mediu Urban, însoțiți de reprezentanți ai RA Transport Timișoara au efectuat controale la societățile comerciale situate pe traseele liniilor de tramvai nr. 2, 3, 7, 8, 9.
Publicat in Mediu Urban
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13239951