Sărbătorile de cartier "prind contur" în orașul de pe Bega

Locuitorii din tot mai multe cartiere timișorene organizează an de an propriile evenimente. Blașcovici, următorul cartier din oraș cu o astfel de manifestare. 

În urma colaborării excelente dintre Timișoara și orașul înfrățit Mulhouse din Franța, pe linia democrației participative, anul trecut s-a preluat ideea organizării de către cetățeni a unor sărbători anuale în cartiere. Aceste evenimente ar urma să fie "modelate" în funcție de specificul fiecărui cartier, să fie legate ca și dată de semnificația istorică a unor obiective din zona respectivă și să implice cât mai mulți cetățeni voluntari în organizarea de manifestări pentru co-locuitori și nu numai.

Dacă anul trecut, Cetate și Iosefin au "dat tonul" acestor manifestări, organizând în premieră Zilele celor două cartiere istorice, anul acesta au avut loc cinci sărbători ale cartierelor (în Cetate, Iosefin, Fabric, Freidorf și Mehala), urmând ca la sfârșitul lunii octombrie, cetățenii din Blașcovici să organizeze un eveniment propriu.

Cel mai recent eveniment de acest gen a avut loc în Iosefin, unde sărbătoarea a coincis cu hramul Nașterii Maicii Domnului, în program fiind prevăzute și o serie de manifestări religioase în cadrul bisericii ortodoxe și a celei romano-catolice din cartier. Au fost dezvelite busturile prof. Ioan Imbroane și av. Emil Ungureanu - ctitori ai bisericii ortodoxe din Iosefin, și a arhitectului acestui edificiu, Victor Vlad. Fanfara din Coștei (Serbia) și Ansamblul Timișul al Casei de Cultură au susținut spectacole pentru cei prezenți la acest eveniment, iar biserica romano-catolică a găzduit un concert instrumental deosebit.

Casa de Cultură a Studenților a fost gazda a două expoziții artistice. Una dintre ele a aparținut sculptorului Ioan Crișan - locuitor al cartierului, maestru în artă contemporană - lucrările sale fiind admirate de către cei prezenți. Expoziția de instrumente muzicale tradiționale a conf. dr. Ovidiu Papană (prezentată de istoricul Ioan Hațegan) a atras, de asemenea, aprecierile privitorilor, fiind vorba despre o colecție de instrumente vechi, extrem de rare, care își au originea în diverse părți ale țării și nu numai.

Colectivul de organizare a evenimentului, din partea con-siliului consultativ de cartier, a fost format din: președinte - Victor Oprițescu, vicepreședinte - Helmut May, secretar - Mircea Leanca, membri - Cornelia Fora, Albert Kovacs, Gheorghe Popovici, Vasile Prelucan și Gheorghe Dragalina. Cetățenii au fost sprijiniți de Primăria Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului, Consiliul Local contribuind financiar la buna desfășurare a evenimentului.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13327019