Proiecte concrete în Steaua - Fratelia

 Numele meu este Inge Kron (foto), si din vara acestui an sunt presedintele consiliului consultativ Steaua-Fratelia.

Sincera sa fiu, mi-a fost  tare teama de aceasta responsabilitate. Insa, deja de la inceput, mi s-a oferit sprijinul fostului presedinte de cartier, domnul Iancu Canea, dar si a celorlalti membri din consiliu.

Cu multe planuri si vise mi-am inceput activitatea, dorind sa fac ceva eficient si pozitiv pentru cartierul in care traiesc.

Dar nu a trecut mult timp si au aparut deja primele probleme mai grave. Se stie foarte bine cat de poluat este acest cartier timisorean si pe deasupra am primit vestea construirii unei statii de sortare de deseuri in zona noastra. Impreuna cu membrii consiliului de cartier si cativa cetateni, am avut o dezbare publica cu RETIM si Primaria Timisoara. Dupa ce ni s-au prezentat toate aspectele, am hotarat sa agream aceasta statie de sortare in schimbul plantarii unei perdele forestiere in jurul CET si a Statiei de Sortare, pentru imbunatatirea calitatii aerului, si am cerut montarea de parapeti pe podul din Calea Sagului, pentru izolare fonica.

"Nu este cineva căruia să-i dispalcă frumosul"

Probleme avem si cu depozitele clandestine de gunoi, pentru care am cerut sprijinul RETIM si Politiei Comunitare, care de nenumarate ori au dat curs solicitarilor noastre. Tot la cererea consiliului de cartier, s-au montat cosuri de gunoi in statiile mijloacelor de transport in comun.

Nu ajunge insa sa apelam la sprijinul RETIM, trebuie si noi insine sa facem ceva in acest sens, sa nu aruncam la intamplare hartii pe strada, sa incercam sa pastram curatenia trotuarelor si a spatiilor verzi intre blocuri si in fata caselor. Nu cred ca este cineva caruia sa-i displaca curatul si frumosul.

Dupa cativa ani de interventii si eforturi, se lucreaza la amenajarea strazilor Herculane si Galilei. La cererea locuitorilor strazii Herculane, s-au realizat rigole de scurgere a apei pluviale de pe trotuare, deoarece pana acum nu se putea circula pe trotuare daca erau ploi mari; mai mult, apa curgea in curtile oamenilor. Tot la cererea cetatenilor acestor doua strazi se fac accese pentru masini de pe carosabil in curte.

Integrarea rromilor, o prioritate

CCC Steaua-Fratelia mai are multe proiecte de viitor, a caror realizare sigur nu va fi lipsita de greutati.

Astfel, ne propunem amenajarea tuturor strazilor, una din cele mai grave probleme. Dorim efectuarea de parcari in zona Steaua, amenajarea spatiilor verzi, dar dorim si forarea de fantani pentru apa potabila.

Un lucru care nu este de loc neglijabil este problema integrarii rromilor. Dorim sa le facem acte de identitate, sa-i inscriem la medici de familie, iar pe copii sa-i trimitem la scoala.

Acestea sunt doar cateva din propunerile noastre.

Acum, la sfarsit, o sa ma intrebati, poate, daca aceste consilii de cartier isi au rostul. Va pot raspunde cu mana pe inima, DA, desi nu este de loc usor, asa cum am mai spus. Dar, haideti sa punem cu totii mana si sa facem din Timisoara un oras cu adevarat european.

Inge Kron
Președintele consiliului de cartier Steaua-Fratelia

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397328