Obiective realizate - idei pentru viitor

Cetățenii din Plopi urmăresc îndeaproape rezolvarea problemelor din cartierul lor și vin cu noi proiecte pentru anul 2008.

Cetățenii din cartierul Plopi s-au organizat într-un consiliu consultativ de cartier începând cu anul 2004. Colaborarea noastră cu Primăria Timișoara a început încă din 2001, prin comunicarea avută cu conducerea instituției și serviciile subordonate, pentru a ne rezolva o serie de probleme din cartier. Până în prezent, am reușit să ducem la bun sfârșit multe din obiectivele pe care ni le-am propus. Astfel, în perioada 2000 - 2002 a fost introdus gazul metan în întreg cartierul Plopi. În urmă cu câțiva ani s-a obținut un teren pentru construirea cimitirului din cartier. La acest lucru și-a adus contribuția și părintele Zaharia Pereș, unul dintre cei mai activi membri din consiliul nostru de cartier.

Rezultate concrete în cartier

La solicitarea noastră a fost forată o fântână publică de mare adâncime (150 m), de care locuitorii din cartier aveau mare nevoie. În ceea ce privește iluminatul stradal, tot în urma solicitărilor pe care le-am făcut Serviciului Energetic din Primărie - prin Direcția Comunicare cu care colaborăm, s-a reușit înlocuirea unor corpuri de iluminat defecte și montarea altora noi acolo unde nu exista iluminat. Menționez și reparațiile capitale care s-au făcut la cele două corpuri de clădire ale Școlii generale nr. 4 din cartier și dotările acestora - una dintre școli beneficiază acum de o centrală termică pe gaz pentru încălzirea pe timp de iarnă. Cu privire la ridicarea de către societatea de salubrizare a gunoiului menajer, acest lucru se realizează, în conformitate cu graficele de colectare, de circa patru - cinci ani, astfel că există puține nemulțumiri printre locuitori. Cetățenii contribuie, de asemenea, la acțiunile de curățenie generală de primăvară și toamnă care se desfășoară în fiecare an.  Aș dori să amintesc și repararea străzilor de pe traseul autobuzului 21, o lucrare pe care, de asemenea, consiliul consultativ de cartier a cerut-o și care a fost realizată, facilitând astfel circulația mijloacelor de transport în comun și a celorlalte autovehicule prin cartierul nostru. Nu este de neglijat faptul că recent a fost încheiată prima etapă a lucrărilor ample de canalizare care se desfășoară în Plopi. Urmează ca autoritățile locale să treacă la lucrările din etapele II și III, astfel încât la final confortul cetățenilor din zonă să fie semnificativ îmbunătățit.

Introducerea apei este prioritară

Consiliul consultativ a mai solicitat Primăriei: introducerea apei potabile în cartier în perioada următoare (ceea ce constituie o necesitate absolută pentru cetățeni), decolmatarea șanțului colector al apei pluviale din cartier și intabularea Școlii generale nr. 4. După rezolvarea acestor probleme, vom insista asupra amenajării de noi șanțuri pentru preluarea apei pluviale și pentru asfaltarea străzilor din cartierul Plopi.

Ion Olaru,
Vicepreședintele consiliului de cartier Plopi-Kuncz

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13662187