FREIDORF - un cartier în dezvoltare

În fosta zonă rurală se regăsesc case tradiționale, locuințe moderne și un parc pentru întreprinzători.

Cartierul Freidorf datează istoric din anul 1723, când Imperiul Austro-Ungar a colonizat această zonă cu cetățeni din interiorul  imperiului, deoarece Timișoara se afla în acea vreme sub dominație Austro - Ungară. Freidorf însemna zonă liberă de taxe și impozite și  datorită acestui lucru, cartierul a început să se dezvolte într-un ritm foarte rapid. Începând cu anii 1850  în zonă au început să vină și românii și mai târziu și sârbii, astfel că acum conviețuiesc deopotrivă, într-o armonie perfectă, toate cele patru naționalități: români, maghiari, germani, sârbi.

Dezvoltare de-a lungul timpului

Treptat, dar mai ales după cel de-al doilea război mondial, au început să apară în zonă și obiective economice, industriale, cum ar fi: Fabrica de Zahăr, Fabrica de Ulei și, mai târziu, Comtim-ul. În domeniul învățământului, pe lângă cele două școli generale existente în cartier a luat ființă, și un liceu: Liceul Auto, iar acum, în ultimii ani de după revoluție, au apărut foarte multe societăți comerciale private, în diferite domenii. Concomitent s-a dezvoltat în cartier și o zonă frumoasă de blocuri pe lângă casele existente cu arhitectură tradițională. Merită să amintim aici și frumosul parc Petőfi Sandor, cu arbori seculari, din centrul  cartierului, toate acestea concretizându-se într-o zonă specifică aparte cartierului nostru unde, să nu uitam, s-a  născut renumitul actor Weissmuller. Actualmente, în cartier, locuiesc aprox 10.000 de cetățeni

Obiectivele consiliului de cartier

Bineînțeles că dorim ca pe viitor cartierul nostru să devină tot mai frumos, cu cât mai multe obiective, atât de interes economic, cât și cetățenesc. În acest sens, noi, cei investiți la conducerea Consiliului Consultativ de Cartier, în urma alegerilor din 15 februarie 2008, împreună cu cetățenii din cartierul Freidorf, ne-am propus o serie de proiecte pe care dorim să le concretizăm în anii următori, cum ar fi: introducerea infrastructurii  de apă și canal pe toate străzile din cartier, refacerea trotuarelor și asfaltarea treptată a tuturor străzilor, înființarea de spații verzi, mai ales între blocuri și rezolvarea problemei parcărilor, crearea de noi spații de joacă pentru copii, înființarea unui post de poliție permanent în cartier, refacerea fântânii arteziene, înființarea unei farmacii și a unui dispensar medical în zona Polonă, prelungirea liniei autobuzului 42 până la fabrica de zahăr, construirea unei grădinițe și a unei școli în zona Polonă, înființarea unei piețe agroalimentare, moderne, în cartier, amenajarea bălții atât pentru pescuit, cât și pentru agrement, restaurarea exterioară a bisericii ortodoxe din cartier, cât și executarea picturii  interioare din aripa nouă, organizarea de activități cultural-educative cum ar fi:  Zilele Cartierului, eveniment care dorim  să devină o tradiție în istoria cartierului nostru.

Toate acestea dorim să le realizăm într-un viitor cât mai apropiat. Totul depinde numai de noi.  

ing. Dan Regea,
Președinte Consiliul Consultativ de Cartier-Freidorf

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397346