Zilele cartierului Mehala au avut succes

În cadrul evenimentului, Biserica a reînviat obiceiuri tradiționale românești pentru locuitorii unuia din cele mai vechi cartiere ale orașului. 

În perioada din jurul Zilei Eroilor Nea­mului, în cartierul Mehala s-a desfășurat un proiect, și anume "Zilele Cartierului Mehala”, aflat în acest an la prima ediție. Organizatorii, Consiliul Con­sultativ de Cartier Mehala, Paro­hia Ortodoxă Română Mehala și cu o finanțare de la Consiliul Local Timi­șoara au încercat să dezvolte sentimentul cetățenesc și de apartenență la cartier la cei care au participat la această manifestare. În dezvoltarea proiectului au fost implicați și elevii Școlii generale cu clasele I-VIII “Avram Iancu”.

Organizatorii au urmărit așa­dar desfășurarea unor concursuri la care să participe elevii școlilor din zonă; s-a dorit, de asemenea, promova­rea tradițiilor românești păstrate de bise­rica ortodoxă și comemorarea eroilor neamului printr-un program spe­cific si apoi organizarea unui spectacol de divertisment pentru cetățenii cartierului.

Concurs pe teme religioase 

În program au fost cuprinse mai mul­te manifestări. Consiliul Con­sultativ de Cartier împreună cu Con­siliul Parohial al Bisericii din Mehala au deschis evenimentul în Piața Avram Iancu - parcul Bisericii, printr-un program numit MEMENTO Mehala, unde s-au depănat amintiri comune despre cartier. La Școala cu clasele I-VIII “Avram Iancu” s-a desfășurat un concurs pentru copiii din clasele I-IV pe teme religioase și tot în aceeași locație a avut loc Slujba de pomenire a eroilor, lângă statuia lui Avram Iancu. Elevii care au participat la concursuri au fost premiați de către organizatori.

Caritate pentru persoanele nevoiașe 

Biserica Ortodoxă Română Meha­la a organizat serbările legate de hra­­mul bisericii, din programul cărora amintim Sfânta Liturghie, Litia de hram - înconjurarea bisericii, pomenirea eroilor în fața troiței, primirea nașilor și TeDeum cu tăierea colacului. După deschiderea Rugii din Mehala, oficialitățile au fost poftite la agapa bisericii și a avut loc marșul tradițional. Biserica Ortodoxă Română Mehala a mai oferit o masă la cantina socială pentru persoanele nevoiașe. Ca și concluzie, con­siderăm proiectul o reușită și un în­ce­put pentru astfel de manifestări, la care invităm și alte instituții laice și reli­gioase din cartier să participe în anii următori.

Mircea Munteanu,
Preot-paroh Biserica Ortodoxă Mehala

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13325314