Întâlniri cu cetățenii în cartiere
În perioada următoare continuă în­tâlnirile organizate de consiliile con­sultative de cartier cu cetățenii, în special pentru discutarea problemelor curente cu care aceștia se confruntă. Astfel, sunt prevăzute mai multe întâlniri, pe care le vom trece în revistă în cele ce urmează. În 29 octombrie, de la 17, la Colegiul Național Bănățean de pe bd. 16 Decembrie 1989 se va întruni consiliul consultativ din zona Iosefin-Dâmbovița. Temele de discuție vor viza în principal aspecte de drumuri și circulație. Consiliul de cartier din Ciarda Roșie a programat o nouă întâlnire în 12 noiembrie, de la ora 17, la Școala Generală nr. 20, de pe strada Martir C-tin Radu (Humulești) din Timișoara. Se vor dezbate principalele probleme cu care se confruntă locuitorii din zonă, fiind făcută totodată o in­formare asupra activităților de până în prezent ale consiliului consultativ de cartier. Întâlnirile menționate sunt publice, fiind deschise tuturor locuitorilor. Totodată, la finalul lunii noiembrie, va avea loc întrunirea reprezentanților celor 19 consilii consultative de cartier din oraș cu primarul Timișoarei, dl. Gheorghe Ciuhandu, și directorii Direcțiilor de specialitate din cadrul municipalității, pentru discutarea propunerilor de investiții și lucrări majore care să se desfășoare în cartiere în anul care urmează, respectiv să fie incluse în proiectul de buget pentru anul 2010. Se vor lua în discuție în principal problemele legate de mediu, trafic, infrastructură și reparații la unitățile de învățământ.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409451