Modernizarea cartierului Mehala
Canalizarea întregului cartier și lărgirea drumurilor vor simplifica traficul în zona de Nord-Vest a orașului.
O serie de investiții realizate în ultimii ani în Mehala, precum și noi proiecte care se desfășoară în această zonă, vor face ca acest cartier vechi al Timișoarei să beneficieze în curând de toate facilitățile urbane. Recent a avut loc o întâlnire a consiliului de cartier de aici, unde oamenii au fost informați despre stadiul solicitărilor consiliului consultativ privitoare la lucrările majore.
În ce privește drumurile, în cursul anului acesta va fi asfaltată în totalitate strada Gr. Alexandrescu, urmând ca pe str. Moise Doboșan să înceapă lucrările după adjudecarea constructorului. În perioada următoare vor începe și reparațiile trotuarelor din zona de nord-vest, după ce va fi stabilită societatea care câștigă licitația. Extinderea și modernizarea străzii Cloșca este un obiectiv major de investiții, care la ora actuală se află în faza obținerii Acordului Unic de la Agenția Județeană pentru Protecția Mediului. Vor fi semnalizate corespunzător, inclusiv prin semaforizări, toate intersecțiile de pe această stradă. Și la propunerea consiliului de cartier Mehala, recent a fost semaforizată intersecția Căii Bogdăneștilor cu bd. Cetății și str. Hașdeu.
Până la sfârșitul anului vor fi executate lucrările de canalizare pe Mesteacănul, Mircea cel Bătrân (parțial) și Vrancea. Ulti­mele străzi fără canalizare din Me­hala - Ciocârliei (parțial), Busuioc și Bărbat Lepa intră în programul de in­vestiții pentru anul 2010. S-a solicitat S.C. Aquatim să includă în programul propriu schimbarea rețelei de apă pe str. Mesteacănul.
Noi parcări ecologice
La propunerea consiliului de cartier, Direcția de Mediu va realiza un studiu de prefezabilitate pentru amenajarea unei parcări ecologice la intersecția Căii Bogdăneștilor cu str. Macilor. După verificarea situației juridice, se are în vedere un proiect complex (parc, zone verzi, parcare ecologică), pe terenul situat la intersecția str. Munteniei cu Martir Cernăianu.
Consiliul consultativ a mai solicitat investiții (teren și sală de sport) și reparații la corpurile de clădire ale Școlii Generale nr. 19, propunerile fiind studiate la nivelul Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Timișoara. 
Președinte C.C.C. Mehala,
Ioan Bolog
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13389264