Întâlniri cu cetățenii
În perioada următoare continuă în­­tâlnirile organizate de consiliile con­sultative de cartier din Timișoara. La începutul lui iunie este prevăzută întrunirea consiliului consultativ Fabric, convocată de dl. președinte C-tin Ilena-Savulov. Aceasta se va desfășura în data de 3 iunie, începând cu ora 16.30, la Școala generală nr. 5, de pe strada Moise Nicoară, și se va axa pe probleme legate de ordine publică și siguranța cetățeanului. O săptămână mai târziu, în 10 iunie, dl. Iancu Negrulescu, președintele consiliului consultativ de cartier Calea Șagului-Elisabetin-Odobescu, a convocat prima întâlnire din 2010 a organizației din această zonă a Ti­mișoarei. Întrunirea va avea loc la Școala generală nr. 2, de pe strada Mureș nr. 8, începând cu ora 16.30, și va avea ca principal punct pe ordinea de zi alegerea unui nou for de conducere al consiliului consultativ de cartier. În 17 iunie, cetățenii din Steaua-Fratelia sunt invitați de la ora 17.00, de către d-na președinte Inge Kron la Școala generală nr. 15 de pe Aleea Chișodei, pentru a dezbate problema drumurilor, spațiilor verzi, poluării și situației juridice a unor terenuri. Întâlnirile sunt deschise atât membrilor consiliilor consultative de cartier, cât și tuturor locuitorilor din cele trei zone ale orașului.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13667233