Oportunități egale-inițiative locale
Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining în parteneriat cu Asociația Ateliere fără Frontiere și membri ai Consiliilor Consultative de Cartier au inițiat un proiect menit să vină în sprijinul elevilor din Timișoara.
Proiectul "Oportunități egale-inițiative locale" este un proiect care urmărește dezvoltarea abilităților elevilor timișoreni cu posibilități materiale reduse (care nu au calculator acasă) prin organizarea de meditații/cursuri gratuite de inițiere în sistemul de operare Windows și utilizare a Internet-ului ca resursă de învățare și acces la informație.
"Oportunități egale-inițiative locale" face parte dintr-un program de educație non-formală în cadrul căruia vor fi oferite elevilor defavorizați meditații gratuite la matematică, informatică, engleză.
Prin participarea la meditații beneficiarii își vor însuși un set de cunoștințe structurate profesionist, oferite de către lectori cu experiență în domeniu și își vor îmbunătăți abilitățile de comunicare și socializare.



Proiectul face parte dintr-un program cu ciclicitate anuală prin care Școala Eurotraining împreună cu un grup de profesori voluntari, membrii ai Consiliilor Consultative de Cartier din Timișoara, intenționează să ofere elevilor cu posibilități materiale reduse, în special celor din clase terminale care se pregătesc pentru admiterea la liceu sau facultate, meditații gratuite la materii importante: matematică, informatică, engleză.
În luna februarie au început meditațiile la matematică adresate copiilor din clasa a VIII-a.
Meditațiile se organizează în fiecare sâmbătă, ora 10:30, la sediul Școlii Eurotraining, Complexul Modex, etaj 3.
De asemenea tot în luna februarie am demarat înscrierile la cursurile de Inițiere în sistemul de operare Windows și la sesiunile de Șah.
În urma acestui proiect 64 elevi își vor îmbunătății cunoștințele de matematică și vor dobândi abilități în utilizarea calculatorului și accesarea internetului.
Programele noastre au fost gândite special pentru copiii defavorizați material sau social (părinții au plecat să lucreze în străinătate) și au ca principal obiectiv creșterea performanțele școlare și dezvoltarea abilităților de comunicare și socializare.
Copii trebuie să înțeleagă că trăiesc într-o comunitate care se implică și vine în sprijinul lor.
Chesaru Daniela-Mihaela
Director Departament Formare Profesională, Fundația Centrul de Afaceri și Meserii Eurotraining
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397527