Piața Iosefin, modernă

În scurt timp, Piața Iosefin va fi supusă unui amplu proces de modernizare și reconfigurare spațială care va transforma zona în cea mai modernă piață agro-alimentară cu amănuntul, din Timișoara.

În ultimii ani, zona Iosefin se află în plină restructurare urbană, fiind evidente reamenajările care au loc în zonă, atât pe B-dul Regele Carol I cât și în zona autogării.

Situația actuală

Terenul pe care funcționează actuala Piață Iosefin e compus din două părți: str. Iancu Văcărescu și un spațiu perpendicular pe str. I. Văcărescu. Destinația actuală a amplasamentului este aceea de piață agro-alimentară. Accesul se face din direcțiile nord și sud. De la nord (auto și pietonal) de pe Splaiul T. Vladimirescu și Splaiul N. Titulescu peste podul Eroilor, important de menționat fiind prezența autogării situată în vecinătatea nordică. De la sud (auto, pietonal și tramvai) de pe B-dul Regele Carol I, care în prezent are modernizată infrastructura tehnică. Aceste lucrări vor contribui la fluentizarea circulației rutiere și pietonale.

Cum va arăta piața?

În primul rând, comerțul  cu animale mici care se desfășoară în prezent pe terenul situat în alveola adiacentă străzii I. Văcărescu va fi mutat în locația din Piața Bălcescu. Strada I. Văcărescu va fi eliberată integral de construcții, se va redeschide circulația rutieră și va fi amenajată o parcare supraterană ce va deservi atât clienții cât și locuitorii zonei.

În plus, zona construită cuprinde o clădire cu două etaje, fiind o zonă de comerț cu amănuntul parțial acoperită, parțial cuprinsă sub clădire, zonă de reciclare a deșeurilor. Întreg ansamblul va cuprinde spații verzi și parcaje.

De asemenea, se prevede construirea unei clădiri cu două etaje, pe jumătatea din stânga a spațiului ce reprezintă acum piața. Clădirea va cuprinde spații pentru comercializarea produselor din carne și pește, lactate, flori, chioșcuri și alte spații comerciale.

La parterul clădirii, cat și pe parcelele adiacente, vor fi instalate mese, majoritatea pentru legume-fructe, doar o mică parte fiind destinate pentru alte produse alimentare, care până acum se regăseau în hală.

Descongestionarea zonei

Vechile hale vor fi demolate, eliberându-se astfel str. Iancu Văcărescu pentru trafic și parcări.

Pe str. I. Văcărescu, circulația se vor realiza pe două benzi, sens unic, de o parte și de alta a zonei mediane. Zona mediană se va compune dintr-o zonă verde, adiacent căreia, de o parte și de alta, sunt locurile de parcare. Circulația pietonală (trotuar), adiacentă clădirilor care delimitează strada, e separată de carosabil prin locuri de parcare.

În interiorul parcelei va fi un drum de acces pentru camioane de marfă cat și pentru asigurarea circulației în caz de intervenție PSI. Acest drum va avea caracter de drum cu sens unic.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 03.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13833643