Monitorul ne informează (VIII)

MANSARDE
În urma verificărilor făcute de inspectorii Direcției de Urbanism au fost găsite 94 de mansarde construite la blocurile din Timișoara. Doar patru au autorizație de construcție, iar alte 4 mansarde aveau autorizație de construcție numai pentru șarpantă. 19 asociații de locatari aveau procese verbale întocmite de Inspectoratul de Stat în Construcții. Reprezentanții celorlalte asociații de locatari au fost invitați la Primărie pentru clarificarea situației și luarea măsurilor care se impun (după caz, intrarea în legalitate sau aducerea clădirilor la starea inițială).

DEZBATERE PUBLICĂ
În 22 octombrie a avut loc dezbaterea publică privind "Finanțarea europeană în cartierele istorice Fabric și Iosefin”. Dezbaterea face parte din procedurile de pregătire a aplicației pentru  solicitarea de fonduri structurale și a vizat reabilitarea infrastructurii urbane și îmbunătățirea serviciilor urbane, inclusiv a transportului public urban, dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri și reabilitarea infrastructurii sociale, inclusiv a locuințelor multifamiliale și/sau sociale și îmbunătățirea serviciilor sociale în cele două cartiere.

SANCȚIUNI
În 2007, Direcția de Urbanism a întocmit un număr de 134 de procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. În urma întocmirii acestor procese verbale, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 263.500 RON. În 81 din cazuri, după aplicarea amenzii, au fost date termene pentru intrarea în legalitate și 6 cazuri au fost transmise către Serviciul Juridic, în vederea pornirii acțiunii în vederea demolării. În 21 de cazuri cei amendați au obținut între timp autorizații de construire, iar în 9 cazuri au fost obținute certificatele de urbanism.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 03.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13833647