Ziua fără mașini marcată în orașul nostru

Timp de o săptămână, la mijlocul lunii septembrie, la nivel mondial s-a sărbătorit "Săptămâna mobilității europene", manifestare preluată și în România. 

Primăria Timișoara manifestă un interes deosebit pentru reducerea poluării urbane. În perioada 16-22 septembrie 2006 s-a sărbătorit și în Timișoara "Săptămâna mobilității europene". Având în vedere faptul că traficul rutier reprezintă unul din factorii de poluare urbană, Primăria Municipiului Timișoara a contribuit la susținerea activităților organizate de către Agenția pentru Protecția Mediului pe tema "Schimbării climatice". Astfel, în data de 22 septembrie, Agenția pentru Protecția Mediului, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, a organizat 2Ziua fără mașini".

Cu această ocazie, în intervalul orar 14,00-14,30, a fost oprită circulația pe o arteră intens circulată - bulevardul Vasile Pârvan, tronsonul Leonardo da Vinci - intersecția Mihai Viteazul. Elevii Liceului Jean Louis Calderon au participat la un concurs de biciclete și role, cu invitați de la Clubul de Ciclism Tibiscus și alte ONG-uri.

Totodată, a fost determinat și nivelul de zgomot în zona respectivă. În-trucât poluarea mediului urban este problema tuturor cetățenilor, solicităm și pe această cale locuitorilor Timișoarei să ia atitudine pentru reducerea poluării urbane.

Transportul în Timișoara

  • Conform studiilor existente în a-cest domeniu, gradul de motorizare al municipiului Timișoara este de 457 vehicule la 1.000 de locuitori;
  • Acest lucru înseamnă că în Timișoara există aproximativ 150.000 de vehicule la o populație de circa 320.000 de persoane;
  • Numărul autoturismelor înmatriculate în alte județe sau în străinătate reprezintă circa 23% din totalul autoturismelor care circulă în Timișoara.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13399917