Lucrări de reabilitare a iluminatului public
Primăria Municipiului Timișoara continuă lucrările de reabilitare a iluminatului public în municipiul nostru. Aceasta acțiune vizează în special cartierele mărginașe, zone în care aceste lucrări sunt necesare în primul rând pentru creșterea gradului de confort al locuitorilor lor.

In luna februarie a acestui an este reabilitat iluminatul public din cartierul Freidorf. In prezent, sistemul de iluminat existent în acest cartier nu asigură un nivel de iluminare conform cu valorile impuse de standardele în vigoare. De asemenea, corpurile de iluminat sunt uzate, au dispersoarele sparte sau lipsă, iar consolele sunt deteriorate de rugină. Pentru înlăturarea acestor neajunsuri, vor fi montate aproximativ 150 de  corpuri de iluminat cu un consum redus de energie electrica și performanțe luminotehnice ridicate. Vor fi vizate străzile: Ardealul, N. Andreescu, I. Slavici și Muncii.

Aceste lucrări vor fi finalizate în cursul lunii februarie, urmând ca ele să fie extinse în perioada următoare și în alte zone din Timișoara.


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13423417