Sesiune de comunicări științifice
Consiliul Seniorilor, prin comisia Intergenerații organizează în data de 3 decembrie,
începând cu ora 10,00 o sesiune de comunicări științifice destinată Zilei Naționale a României.

Sesiunea de comunicări reunește atât elevi ai liceelor timișorene, cât și studenți din universitățile din Timișoara, care sunt susținuți de „seniori”. Tema întâlnirii este. „Rolul armonios al relației intergenerații – factor educativ.” Din temele abordate se remarcă: Recunoașterea internațională a Marii Uniri, Transferul de competențe intergenerații, Student și mentor în procesul de învățământ, Transferul intergenerații între reformă și continuitate, Familia în orientarea membrilor tineri ai acesteia, Structurile universitare și rolul tineretului studios, „Senioria”, o stare de neimplicare? Toți cei interesați să participe sunt așteptați, în data de 3 decembrie, în Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara, de la ora 10,00. Coordonatoarea acestui proiect este președinta Comisiei Intergenerații, conf. dr. Elisabeta D. Ieli.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13661744