Măsuri pentru persoane fără adăpost

Ajutorul social se acordă numai pe baza actelor de identitate care sunt absolut necesare.

Primăria Timișoara, împreună cu Direcția de Asistență Socială Comunitară, și cu alte instituții abilitate au inițiat o serie de măsuri de identificare a persoanelor fără adăpost, aflate în stradă. Unele astfel de persoane sunt fără acte de identitate și nu dispun de venituri, rămânând fără locuință din diverse motive. De asemenea, la nivelul Direcției de Asistență Socială Comunitară vin numeroase sesizări față de persoane fără adăpost. În toate cazurile Primăria intervine, în virtutea obligațiilor legale pe care le are pentru a identifica nevoile sociale ale comunității și a le soluționa. Pentru ca persoanele aflate în situații de nevoie socială să poată beneficia de măsurile de protecție socială (ajutor social, internare în cămine spital sau în centre rezidențiale) este necesar, în prima etapă, întocmirea actelor de identitate - cărți de identitate sau cărți de identitate provizorii. Întocmirea actelor de identitate presupune plata de timbre fiscale, a declarației de pierdere a actului de identitate, a contravalorii cărții de identitate, plata fotografiilor, a unor certificate medicale pentru comisii de expertiză.  Având în vedere numărul actual al cazurilor sociale s-a propus pentru anul 2008, alocarea sumei de 2 000 lei în vederea achitării unor taxe pentru cazurile sociale identificate în Timișoara.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13662123