Proiect Speranta

La începutul anului 2003, Grădinița PP 4 din Ronaț a beneficiat de un ajutor financiar german pentru introducerea gazului metan și a încălzirii centrale proprii. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la 8.500 de euro, din care Primăria Timișoara a alocat 2.500 de euro din bugetul local. Lucrările s-au finalizat în cursul lunii februarie 2003.

Partea germană a livrat la Banca Comercială Română pe contul special al grădiniței suma de 6.000 de euro, în trei etape.

La inițiativa direcțiunii Gimnaziului „Werner von Siemens” din Germania, a directorilor Heinz Hormann și Wolfgang Dinkel, a șefilor asociației de elevi din școală în frunte cu Manuel Klein, care a vizitat în primăvară grădinița din Ronaț, s-a organizat o nouă acțiune de promovare, atât prin presa locală din Weissenburg, cât și prin material informativ și demonstrativ a nevoii de a ajuta grădinița PP4. În acest fel s-a atras atenția cetățenilor asupra condițiilor precare în care funcționează grădinița, urmărindu-se cooptarea cât mai multor firme și persoane particulare, inclusiv cadre didactice, la care să fie repartizați peste 1000 de elevi ai liceului, în vederea prestării diverselor munci adecvate vârstei lor, cu scopul de a obține o sumă cât mai mare de bani. Elevii care s-au implicat în această acțiune au vârste cuprinse între 12 și 18 ani.

Acțiunea, denumită „Proiect Speranța”și-a atins pe deplin scopul, urmând să se încheie astfel un nou contract de sponsorizare, care va

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13397231