Marele Premiu al Societății Civile

Proiectul "Diferiți, dar împreună” al Fundației Pentru Voi din Timișoara a câștigat Marele Premiu în cadrul Galei Societății, care a avut loc în 20 mai, la Ateneul Român din București. 

După ce a câștigat premiul pentru cel mai bun proiect la categoria “Servicii sociale pentru categorii defavorizate”, a intrat în competiția finală, concurând alături de câști­gătoarele celorlalte categorii ale concursului și a obținut în final cea mai înaltă distincție a Galei Societății Civile.

“Mulțumim partenerului nostru, Primăria Timișoara, care e de 11 ani alături de noi, mulțumim finanțatorului acestui proiect, Ini­țiativa pentru Sănătate Mentală a Insti­tutului pentru o Societate Deschisă, Budapesta. Mă bucură acest premiu pentru că noi luptăm pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, care reprezintă una din cele mai marginalizate categorii sociale din România” a spus directorul executiv  al Fundației Pentru Voi, Laila Onu.

Proiectul “Diferiți, dar împreună” are ca scop încadrarea în muncă a unui număr cât mai mare de persoane cu dizabilități intelectuale.

Am reușit prin intermediul acestui proiect, performanțe de excepție, unice în România:  73 persoane cu dizabilități intelectuale angajate (43 în Unitatea Protejată “Pentru Voi”, 23 pe piața liberă a muncii și 7 în alte unități protejate din Timișoara), 13 persoane cu dizabilități intelectuale severe incluse în programul de angajare al Unității protejate cu diferite companii.

„Noi am demonstrat că locul persoanelor cu dizabilități intelectuale este în comunitate! Deși suntem diferiți, nu putem trăi bine decât împreună”. Laila Onu, Director Fundația Pentru Voi

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13662184