Produse alimentare din stocurile UE
Începând cu data de 14 februarie 2011, au fost suplimentate cantitățile deja primite de produse alimentare, provenind din stocul Uniunii Europene.
Această prevedere se aplică persoanelor care s-au aflat pe listele inițiale precum și pe listele suplimentare, furnizate de către Consiliul Județean Timiș. Pentru persoanele care au devenit beneficiari începând cu luna ianuarie 2011 se distribuie ajutoare alimentare conform tabelului de mai jos.
Atât persoanele care beneficiază de suplimentarea produselor alimentare cât și cele care nu s-au prezentat pentru ridicarea produselor alimentare, sunt rugate să se prezinte la sediul de distribuire din Timișoara, str. Ioan Plavoșin nr. 21 (cartierul Mehala) pentru a beneficia de acest ajutor.
Orarul conform căruia se realizează distribuirea este următorul: luni: 8.15-14.30, marți: 8.15-18.30, miercuri: 8.15-14.30, joi: 8.15-17.30, vineri: 8.15-13.30.
Categoriile de persoane, cu domiciliul în Timișoara, care beneficiază de aceste ajutoare alimentare sunt: șomerii care beneficiază de indemnizație de șomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obținute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună; persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate; beneficiarii de ajutor social, acordat în baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat.
Pentru a beneficia de acest ajutor persoanele vor prezenta următoarele acte: Șomerii: buletinul (copie și original), carnetul de șomer vizat la zi (copie și original); Pensionarii: buletinul (copie și original), cuponul de pensie din luna curentă sau luna anterioară (copie și original); Persoanele cu handicap grav și accentuat, adulți și copii, neinstituționalizate: buletinul (în  copie și original), certificatul de încadrare în grad de handicap, valabil la data ridicării produselor (în  copie și original).
Relații suplimentare la telefon: 0356/416049, 0256/220583. Persoană de contact: Cosmin Dumitrescu.



Cantitățile de produse distribuite sunt următoarele:
 
Categoria/
produsul
Făină Mălai Paste făinoase Biscuiți Zahăr Lapte praf
Cant/pers. kg Cant/pers. kg Cant/pers. kg Cant/pers. kg Cant/pers. kg Cant/pers. kg
Beneficiari de ajutor social 14,00 7,00 4,00
(10 pachete)
1,30
(13 pachete)
1,00 1,00
(2 pungi)
Șomeri care beneficiază de indemnizație de șomaj  
15,00
 
7,00
 
3,20
(8 pachete)
 
1,40
(14 pachete)
 
1,00
 
1,00
(2 pungi)
Pensionari cu pensie sub 400 lei/lună 14,00 7,00 3,60
(9 pachete)
1,40
(14 pachete)
1,00 1,00
(2 pungi)
Persoane cu handicap 14,00 7,00 3,60
(9 pachete)
1,30
(13 pachete)
2,00 1,50
(3 pungi)
 
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 08.04.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13517625