Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down
21 martie este Ziua Mondială a Sindromului Down, o zi de conștientizare la nivel global, care se sărbătorește pentru a 8-a oară în acest an. Ea a fost oficial recunoscută de către Organizația Națiunilor Unite începând cu 2012.

13 autoreprezentanți cu Sindrom Down, se vor întâlni mâine de la ora 10.00 cu doamna subprefect Liliana Oneț și de la ora 11.00 cu domnul vice-primar Traian Stoia, pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă și despre importanța serviciilor sociale de care beneficiază în cadrul Fundației „Pentru Voi”.

După aceste manifestări, autoreprezentanții își vor sărbători ziua la Lucas SuperSandwich, unde vor servi prânzul. Mulțumim dlui Lucian Croitoriu – manager Lucas SuperSandwich, pentru amabilitatea de a ne găzdui.

Participanții la manifestări vor purta o vestimentație colorată, pestriță, promovând diversitatea, după modelul internațional (de exemplu, un ciorap de o culoare și un ciorap de altă culoare, o manușă de o culoare și altă mănușă de altă culoare, cercei colorați și diferiți, banderolă la mană de o culoare și de altă culoare la cealaltă ș.a.m.d.).

„În fiecare an, persoane cu Sindrom Down, dar și a cei care trăiesc și lucrează cu acestea, încearcă să aducă în atenția opiniei publice și a autorităților problemele cu care se confruntă. Cu fiecare campanie pe care o desfășurăm sperăm să convingem tot mai mulți concetățeni de-ai noștri că e normal să fii diferit și că persoanele cu dizabilități sunt cetățeni care doresc să  aibă, un loc de muncă, o casă, să trăiască alături de familie și să aibă prieteni. Totodată dorim să convingem autoritățile locale și centrale că e nevoie de schimbări în legislație și în politicile sociale pentru persoanele cu dizabilități.” a declarat Laila Onu, director Fundația „Pentru Voi”.

Sindromul Down este o afecțiune cromozomială provocată de prezența unui cromozom suplimentar în construcția genetică și apare încă din momentul conceperii embrionului. Persoanele afectate au 47 cromozomi în loc de numărul obișnuit de 46. Prevalența: 1 din 800-1000 persoane. A fost prima dată descris în anul 1866 de John Langdon Down. Cea mai des întâlnită formă a sindromului (95% din cazuri) este trisomia 21.

Pentru info suplimentare vă rugăm să ne contactați la tel 0722 573 812, 0723 726 569 sau pentruvoi@pentruvoi.ro. Persoanele de contact sunt Nicoleta Ciocov si Alina Sima.

Laila Onu,
Director executiv

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 06.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13860078