Curs inovativ în planificarea centrată pe persoană
20 specialiști, beneficiari ai Fundației “Pentru Voi” și părinți ai acestora participă în perioada 30 septembrie–1 octombrie la un curs incluziv și inovativ pe tema planificării centrate pe persoană – susținut de psih. Julie Lunt din Marea Britanie.
 
Pentru că valorizarea expertizei persoanelor cu dizabilități intelectuale și a părinților acestora este extrem de importantă, una din particularitățile cursului este că se adresează nu doar specialiștilor, ci și persoanelor cu dizabilități și părinților acestora. Scopul este de a crește calitatea serviciilor oferite și de a învăța să gândim serviciile în funcție de nevoile fiecărui individ, așa cum și le identifică el însuși și dându-i posibilitatea de alegere.
 
Abordarea centrată pe persoană (ACP) presupune că persoana cu dizabilități este încurajată să ia decizii cu privire la propria viață, la serviciile și suportul pe care și‐l dorește și de care are nevoie. ACP implică o serie de elemente inovative precum: training inclusiv – cursul este conceput astfel încât să permită participarea unui grup cât mai divers de oameni cu abilități diferite, învățare practică – participanții iau parte la procesul de planificare centrat pe persoană, facilitarea cursului – fiecare curs este facilitat de către doi traineri,  oportunități de învățare online – participanții vor putea utiliza platforma de învățare online pentru informații adiționale și schimburi, portofoliu – participanții vor crea un portofoliu pentru a reflecta asupra cursului și procesului centrat pe persoană.
 
„Serviciile oferite persoanelor cu dizabilități intelectuale sunt într-un proces continuu de transformare în scopul creșterii calității lor și în concordanță cu schimbarea de paradigmă în domeniul dizabilității introdusă de Convenția Națiunilor Unite. Nu este suficient să acordăm o îngrijire bună, este nevoie și să oferim posibilități de a încerca experiențe noi care să le îmbogățească viața. Este motivul pentru care participăm în acest proiect alături de organizații din 14 țări europene pentru a învăța noi metode de sprijinire a persoanelor cu dizabilități”. – Laila Onu, director executiv, Fundația „Pentru Voi”.
 
În primul modul – Introducere în planificarea centrată pe persoană, ACP este prezentată ca fiind element cheie pentru incluziunea deplină, însușirea drepturilor civile și a autodeterminării persoanelor cu dizabilități.
 
Cursul este o activitate a proiectului „New Paths to Inclusion Network” finanțat de Comisia Europeană prin programul Lifelong Learning Programme. Proiectul – al cărui principal scop este schimbarea în serviciile oferite persoanelor cu dizabilități – implică 20 organizații din 14 țări europene și Canada.
 
Pentru informații suplimentare despre activitatea Fundației „Pentru Voi” vă invităm să accesați pentruvoi.ro sau facebook/com.FoundationPentruVoi; alternativ, ne puteți contacta la 0256 228 062 sau pentruvoi@pentruvoi.ro. Persoana de contact este Alina Sima.
 
Fundația „Pentru Voi” din Timișoara, înființată în 1996, oferă servicii sociale comunitare și programe de dezvoltare a abilităților de viață independentă pentru adulți cu dizabilități de dezvoltare, militează pentru respectarea drepturilor acestor persoane și are la bază credința că toți oamenii sunt egali și trebuie respectați și valorizați.
 
 
 
Alina Sima
Coordonator programe
Fundația “Pentru Voi”


 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13666672