Pâine pentru voi!
Viceprimarul Adrian Orza a lansat o propunere de colaborare între Primăria Timișoara și Fundația „Pentru Voi”. Această colaborare va consta din achiziționarea de către Cantina Socială a Primăriei Timișoara a unui număr de 700 de pâini pe zi de la brutăria deschisă de Fundația „Pentru Voi”, pentru persoane cu dizabilități.

Reamintim că Fundația „Pentru Voi” a inaugurat în luna ianuarie a acestui an o brutărie la Săcălaz unde lucrează patru tineri cu dizabilitati intelectuale medii (grad II de handicap), fără handicap asociat, dar cu carențe educative și sociale. Doi dintre ei si-au petrecut o mare parte din viață în instituții, ceilalți doi provenind din familii. Toți patru sunt beneficiari ai serviciilor rezidențiale oferite de Pentru Voi, și anume casa de grup DINU.

Valoarea investiției în brutărie este de aproximativ 50.000 euro, banii provenind de la parteneri olandezi - WACR, Fundațiile Olandeze de Co-operare pentru Europa Centrală și de Est, elevii de la Rijn College Arnhem, familia van Geel. Fundația „Pentru Voi” se ocupă de persoane cu dizabilități și beneficiază de finanțare de la bugetul local.

În acest fel, Primăria Timișoara dorește să sprijine eforturile societății civile de a integra social categorii defavorizate.

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13770105