Implicare socială
26 Aprilie 2010
În perioada 29 martie - 3 aprilie 2010, Real - Hypermarket a desfășurat Săptămâna responsabilității sociale la Timișoara printr-o serie de acțiuni ce au avut ca scop implicarea în îm­bunătățirea vieții sociale pentru timișoreni.
Publicat in Social
Casa Cristian, o demonstrație că se poate mai mult
26 Aprilie 2010
A fost realizată prima locuință protejată din țară pentru persoanelor cu dizabilități intelectuale.
Publicat in Social
Sărbătoare
27 Martie 2009
Cu ocazia zilei de 8 Martie și a sărbători­rii asistaților născuți în lunile ianu­arie, februarie și martie, Serviciul Că­­­min pentru Persoane Vârstnice Ti­­­mișoara a organizat o petrecere în data de 9.03.2009 la care unde au par­ticipat beneficiarii căminului, per­soane vârstnice din cadrul Serviciului pentru Protecția Socială a Persoanelor Vâr­stnice Timișoara, membrii din Con­­­­­­­siliul Seniorilor.
Publicat in Social
Un deceniu de la înființarea unui centru special
27 Martie 2009
Centrul a fost înființat de către dr. Aurora Heim, medic primar psihiatru, actualmente președintele Filialei Timișoara a Societății Române Alzheimer.
Publicat in Social
Consiliul Seniorilor a împlinit 5 ani
27 Martie 2009
Persoanele vârstnice iau parte la activități specifice, precum și la diferite spectacole și manifestări culturale.
Publicat in Social
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13234260