Cinstiți credincioși și credincioase,
Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui celui fără de început, care pentru multa bunătate s-a îm­brăcat în trup, este mijlocitor între noi și Dumnezeu. Este mij­locitor, prin prezența sa între noi, prin puterea sa, vorbind Tatălui în numele nostru, fiind asemenea nouă, dar fără de păcat și mijlocitor prin dragostea sa, El a luat asupră-și slăbiciunile noastre și gre­utatea păcatelor lumii. Multe și ne­numărate sunt darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, dar niciunul nu poate covârși darul ce ni s-a făcut prin Întruparea Fiului Său. De aceea, se cuvine să păstrăm în inima noastră de creștini un adânc nesecat de mulțumire și firească recunoștință. “Tot ce faceți-zice Apostolul-cu cuvântul sau cu fapta în numele Domnului Iisus Hristos să faceți, mulțumind prin El lui Dumnezeu și tatăl”. Acest prea sfânt și mare dar a fost așteptat de mii și mii de ani. Iată, acum vine la noi. Să-l primim, să îi deschidem sufletul nostru și inima, ca să îi fie ele lui sălaș.
Dreptmăritori creștini și creș­tine,
Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că pe măsură ce înaintăm în vârstă, pe aceeași măsură trebuie să și sporim în credință și fapte bune, deoarece viața nu-i decât o alergare spre veșnicie. Să ne gândim că “Deși eram morți prin fărădelegi, Dumnezeu ne-a adus la viață împreună cu Hristos”. “Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Iisus Hristos pentru voi”. Cu mulțumiri și caldă recunoștință în inimi și pe buze să ne împlinim toate datoriile față de Dumnezeu, de aproapele și de frații noștri. Cum vom putea oare să aflăm fericirea sus, de vreme ce n-am început a o practica aici pe pământ? Cu aceste sfinte gânduri și îndemnuri părintești, încheiem cuvântul nostru pe care vi-l trimitem tuturor cu rugămintea de a-l împlini ca vrednici fii ai Bisericii noastre. Vă dorim sănătate și depline bucurii duhovnicești de Nașterea Domnului și Anul Nou, întru mulți ani! Al vostru de amândouă fericirile rugător către Dumnezeu.
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 03.08.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13833685