Premierele Timișoarei
TRECUT
 
1718 – atestarea celei mai vechi fabrici de bere din România;
1718 – deschiderea primei școli elementare din Cetate, prima din România;
1728 – începutul canalizării Begăi, primul canal navigabil din România;
1745 – construcția spitalului municipal, primul din România (cu 24 de ani înaintea Vienei și cu 34 de ani înaintea Budapestei);
1753 – Timișoara, oraș cu stagiune teatrală permanentă (al treilea oraș din monarhia habsburgică, după Viena și Budapesta);
1760 – primul oraș al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
1771 – editarea primului ziar din România și totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
1815 – biblioteca lui Josef Klapka, prima bibliotecă publică de împrumut din imperiul habsburgic, din regatul Ungariei și din teritoriile românești;
1819 – pentru prima dată în Europa Centrală, la Timișoara se administrează vaccinul antivariolic;
1823 – la Timișoara, Bolyai Janos anunță descoperirea primei geometrii neeuclidiene din lume;
1847 – în curtea fabricii de bere are locul primul concert în afara Vienei al lui Johann Strauss, fiul;
1855 – primul oraș al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
1884 – primul oraș de pe continentul european cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;
1886 – prima stație de salvare din Ungaria și România;
1895 – prima stradă asfaltată din România;
1899 – primul tramvai electric din România;
1938 – premieră mondială, prima mașină de sudat șine de cale ferată și tramvai, invenție a prof. Corneliu Micloși;
1953 – singurul oraș european cu trei teatre de stat în română, maghiară și germană;
1969 – prof. dr. Ghermănescu publică primul tratat enciclopedic de ecuații funcționale din lume;
 
 
 
PREZENT
 
1989 – primul oraș liber din România;
1992 - primele intervenții chirurgicale laparoscopice în ginecologie și primele operații plastice mamare cu proteza (colaborare cu Clinica de Ginecologie, Heidelberg);
1993 - prima histerectomie totală pe cale laparoscopică (colaborare cu Clinica din Kiel);
1995 - realizarea fertilizării in vitro și a embriotransferului uman în România; înființarea primului Centru de Laparoscopie, Chirurgie laparoscopica și Fertilizare in vitro, Timisoara;
1996 - nașterea primului copil conceput in vitro, în România și realizarea primului copil prin embriotransfer la mama purtătoare, realizată de echipa profesorului Ioan Munteanu;
2000 – primul oraș din România cu o strategie de dezvoltare economico – socială, elaborată de Primăria Timișoara;
2001 – prima rețea de infochioșcuri din România, realizată de primăria Timișoara;
2001 – prima operație pe inimă, cu laser, din România;
2001 – primul proiect social de implicare a comunități în rezolvarea problemelor sociale – Casa Faenza, centru – pilot pentru copiii cu sindrom autist, realizat în parteneriat de către Primăria Municipiului Timișoara și Primăria din Faenza;
2001 – organizarea primei audieri publice în România, de către Consiliul Local Timișoara;
2002 – introducerea în premieră națională a sistemului de plată a taxelor și impozitelor prin Internet.
2002 – organizarea primului triatlon standard internațional, din România, de către Atletic Club Maraton;
2002 – primul ziar („Monitorul Primăriei”) editat de o primărie și difuzat gratuit populației;
2003 -  introducerea noului sistem de semaforizare, („unda verde”);
2003 – amenajarea primului parc de sculptură, din România, situat la intersecția străzii Mureș și Calea Martirilor;  
2003 – transmiterea în premieră națională a ședințelor de Consiliu Local prin Internet;
2003 – primul transplant de celule stem hematopoietice, în vederea regenerarea mușchiului cardiac la un pacient cu infarct miocardic întins (prima din Europa de Est, echipa prof. dr. Ștefan I. Drăgulescu)

 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 11.01.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 12325455