Timișoara merită să fie Capitală Culturală Europeană
Instituțiile de cultură din municipiul de pe Bega se prezintă. Acum Filarmonica "Banatul" Timișoara.
În data de 9 mai, Filarmonica Banatul pregătește un concert special dedicat Zilei Europei, ce va avea loc la Mănăstirea Șag – Timișeni, cu începere de la ora 20.00. Sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin vor evolua orchestra simfonică și corul “Ion Românu” ale Filarmonicii “Banatul” Timișoara, Corul de copii al Colegiului Național de Artă “Ion Vidu” Timișoara și soliștii: Irina Iordăchescu, Alina Todea, Claudia Codreanu și Mihai Sîmboteanu.
Programul concertului va avea un caracter religios, fiind alcătuit din selecțiuni din Requiem-ul de G. Verdi, Requiem-ul de W. A. Mozart, Simfonia a II-a, Învierea de G. Mahler și Tatăl Nostru de A. Pann.
Palmares prestigios
 Înființarea Filarmonicii “Banatul” Timișoara în anul 1947 a fost rezultatul unei intense activități artistice a unor societăți și asociații muzicale precum Societatea filarmonică timișoreană (1871), Asociația Amicii muzicii (1920) - în timp fiind cunoscută și sub denumirile de Societatea fi­lar­monică George Enescu (1945), So­cietatea filarmonică Banatul (1946) și Societatea filarmonică Amicii muzicii (1947) care, de-a lungul mai multor decenii, au îmbogățit viața artistică a orașului de pe Bega.
Încă de la început programele concertelor orchestrei și corului (în­ființat în anul 1951) relevă un re­pertoriu vast, de la muzica barocă până la cea contemporană, un loc important ocupându-l și creația muzicală românească, numeroase lucrări fiind dedicate instituției și prezentate în primă audiție. 
Atât orchestra simfonică cât și corul “Ion Românu” au fost in­vitate să participe în cadrul unor prestigioase festivaluri naționale și internaționale dintre care amintim: Festivalul Internațional “George Enescu” (București), Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (Bu­cu­­rești), Festivalul de Muzică Ro­mânească (Iași), Festivalul BEMUS (Belgrad), Festivalul SAM-90 (Salon Aquitain des Musiques) Bordeaux - Franța, Festivalul Primavera’91 - Spania, Festivalul ROMA-EUROPA din Italia, Festivalul Internațional de la Montreux - Vevey din Elveția, precum și Festivalul Internațional de Muzică de la Sao Luis - Brazilia.
De asemenea, orchestra simfonică a întreprins numeroase turnee de con­certe și în Austria, Belgia, Bul­garia, Croația, Germania, Grecia, Luxembourg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Taiwan și Un­garia.
Dirijori permanenți ai orchestrei Filarmonicii “Banatul” au fost George Pavel, Mircea Popa, Paul Popescu, Nicolae Boboc, Alexandru Șumski, Remus Georgescu, Peter Oschanitzky, în prezent dirijori permanenți fiind Gheorghe Costin și Radu Popa.
De-a lungul anilor corul a fost condus de dirijori precum Mircea Hoinic, Ion Românu, Diodor Nicoară și Iosif Todea.
Celor două ansambluri se alătură și cei cinci soliști concertiști ai instituției: Alexandra Guțu (violoncel), Gabriel Popa (vioară), Sorin Petrescu (pian), Doru Roman (percuție) și Ion Bogdan Ștefănescu (flaut). Vom continua prezentarea în numărul următor.
Noemi Beatrice Vidu
filarmonicatm@gmail.com
 

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 29.08.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13013608