Timișoreana investește în Piața Traian

În 25 noiembrie 2005, primarul Gheorghe Ciuhandu împreună cu Dieter Schulze, președintele URSUS Breweries, au semnat un prim contract de sponsorizare prin care compania de bere care produce berea Timișoreana, oferă municipalității timișorene 60.000 USD.
Banii vor fi folosiți pentru renovarea a trei fațade de clădiri istorice din Piața Traian.

Primăria Timișoara derulează ample lucrări de infrastruc­tură în această zona, intenția municipalității fiind de a crea din Piața Traian un al doilea pol de animație, după cel creat în Piața Unirii.

După semnarea contractului, primarul Gheorghe Ciu­handu a mulțumit Fabricii de Bere pentru implicarea în acest proiect al municipalității de reabilitarea a clădirilor istorice.

Împreună facem Timișoara mai frumoasă

Timișoreana, berea pe care timi­șorenii o cunosc din 1718, este acum o bere care a reușit, în numai 3 ani de la lansarea sa la nivel național, să ajungă în topul celor mai bine vândute 5 beri din România, având și cea mai mare rată de creștere din segmentul de beri mainstream. Pe lângă tradiția de trei secole în fabricarea berii, Fabrica de Bere Timișoreana reprezintă și un prim bastion al revoluției industriale în România.

Timișoreana este mândră să fie parte integrantă a tradiției acestui oraș, implicându-se, de-a lungul timpului, alături de alți reprezentanți ai comunității locale, în evenimentele tradiționale ale Timișoarei, precum Serbările Timișoreana, Ziua Timișoarei și Ruga Timișoarei.

Acum, Timișoreana demarează, alături de Primăria Timișoara, un nou proiect, „Împreună facem Timișoara mai frumoasă”. Acesta se dorește a fi un parteneriat pe ter­men lung, din care s-a făcut un prim pas. În perioada ime­diat următoare, Fabrica de Bere va investi în proiecte cu o valoare totală de 150.000 USD pentru:

  • renovarea fațadelor unor clădiri istorice din Piața Traian;
  • dezvoltarea comercială integrată cu arhitectura generală a zonei Piața Traian;
  • deschiderea unei Berării Muzeu, prima de acest gen din România.

Clădirile care urmează a fi renovate vor fi alese la propunerea biroului de urbanism general al Timișoarei.

Prin acest parteneriat, Timișoreana răspunde inițiativei Primăriei Timișoara și susține eforturile acesteia de a reda Timișoarei frumusețea de altă dată, prin readucerea la viață a clădirilor cu tradiție ale Micii Viene. În viitorul imediat, se dorește ca Piața Traian să devină un punct de atracție al orașului, așa cum era în trecut.

Timișoreana, o bere cu tradiție de trei secole ce se bucură acum de re­cu­noaș­terea națională pe care o merită, este mândrul sponsor al proiectelor ce susțin tradiția Timișoarei.

 

Galerie Foto Evenimente
Parcul Copiilor din Timișoara redeschis după mulți ani de blocaje
01 Iunie 2012
 
De 1 iunie, cu ocazia Zilei Copiilor, Primăria Timișoara a deschis pentru cei mici, Parcul Copiilor, după șapte ani de blocaje. Deschiderea este marcată de patru zile de sărbătoare pentru cei mici, cu spectacole, muzică, dans, pictură, ateliere etc.
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 29.07.2014
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 4397232