Obținerea autorizațiilor de taxi
01 Ianuarie 2004
Primăria Municipiului Timișoara a preluat în perioada 4 decembrie 2003 - 30 ianuarie 2004, dosarele necesare obținerii autorizației de taxi pentru municipiul Timișoara. Preluarea acestor dosare s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare: Legea nr.38 / 2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și ordinul nr. 275 / 2003 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor aceleiași legi.
Publicat in Cotidian
Mulțumim Treviso!
01 Ianuarie 2004
Colaborarea între structurile de protecție civilă ale celor două orașe înfrățite Timișoara și Treviso a devenit o certitudine. Din noiembrie 2002, când a demarat această relație și până în prezent, au avut loc patru întâlniri de lucru vizând dezvoltarea colaborării în domeniul structurilor voluntare de protecție civilă. Primăria din Treviso și voluntarii italieni au fost primii care ne-au întins o mână de ajutor în pregătirea și dotarea formațiunii voluntare de protecție civilă “SALVO” a Primăriei Timișoara, aflată la acea vreme la început de drum. Pe lângă documentația de specialitate și ideile împărtășite din experiența lor, în prezent colegii din Treviso au creat o structură numeroasă de voluntari și în același timp foarte bine dotată și pregătită, ce funcțio­nează cu eficiență în folosul comunității în situații nedorite de nimeni (accidente diferite, cala­mi­tăți, dezastre).
Publicat in Cooperare internațională și dezvoltare economică
Întâlnire primar – poliție
01 Ianuarie 2004
În contextul acțiunilor privind asigurarea unui climat de ordine în municipiul Timișoara, la sediul Primăriei a loc în data de 14 ianuarie, o întâlnire cu reprezentanții Poliției, Jandarmeriei și Gardienilor Publici. Discuțiile au vizat:

- analizarea situației din perioada sărbătorilor de iarna, context în care s-a luat în calcul propunerea de interzicere a comercializării petardelor și artificiilor în zonele Piața Victoriei și Timișoara 700 precum și prezentarea unui apel către cetățeni privind exprimarea unui simț civic mai accentuat în cazul unor astfel de manifestări;
Publicat in Edilitar
Sesizari/Raspunsuri
01 Ianuarie 2004
Sebastian Stanciu - In urma verificării efectuate de către inspectorii Serviciului Administrare Mediu Urban pe strada Cornel Nepos nr. 9 s-a con­statat ca cele sesizate de dumneavoastră sunt adevărate. Domnul Szelles Ludovic a fost somat ca în termen de 30 de zile să-și înstrăineze animalele (cele 12 vaci pe care le deține în gospodărie), să ia măsurile necesare pentru igienizare, deratizarea și dezinsecția curții și anexelor. Dacă sus-numitul nu se va conforma va fi sancționat contra­vențional conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 45/1993 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe raza municipiului Timisoara, completată și modificată cu Hotărârea de Consiliu Local nr. 349/2002, cu amendă cuprinsă între 2.000.000 - 4.000.000 lei și totodată vor fi anunțate și instituțiile abilitate să ia masuri pentru rezolvarea problemelor de acest gen (Inspectoratul de Protecție a Mediului, Protecția Consumatorului etc.).Vă mulțumim pentru colaborare.
Publicat in Răspunsuri la sesizări
Lista administratorilor de imobil atestați de Primăria Timișoara
01 Ianuarie 2004
Agrima Eleonora Str. Nistro bl. A21, etaj III, ap. 15
Andrașoni Ioan Str. Timocului bl. T9, sc. A, etaj II, ap. 9
Anițoaie Gheorghe Bv. G-ral Ion Dragalina nr. 34, ap. 12
Anton Luminița-Elena Str. Sirius nr. 16, bl. 73, sc. B, etaj II, ap. 5
Apetrei Constantin Str. Padișului nr. 2, bl. 236, ap. 14
Badea Constantin Str. Mart. R. Tasală nr. 11, sc. B, etaj III, ap. 13
Balaban Costică Zona Steaua bl. 53, sc. D, etaj III, ap. 9
Publicat in Util
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13771265