O viceprimăriță de 16 ani
01 Aprilie 2004
Doriana este o fată fermecătoare, cu un zâmbet irezistibil și o privire blajină și optimistă. Chiar dacă e numai în clasa a X a are cultura și vocabularul unui adult, educat.Cât despre idei…

Doriana Moțoc în doar câteva cuvinte înseamnă: olimpică la română și istorie și viceprimăriță în Consiliul Local al Tinerilor.
Publicat in Profil de timișorean
Spectacole în Timișoara - Mica Vienă
01 Aprilie 2004
Începând cu finalul de săptămână 8 -9 mai până la sfârșitul lunii septembrie în Piața Unirii vor avea loc spectacole de muzică simfonică, jazz, blues, dar și diverse activități ale artiștilor plastici. Pe data de 9 Mai, sărbătorim Ziua Europei și acesta a fost motivul pentru care acest gen de manifestări va debuta în această perioadă. Pe 9 mai 1950, la Paris, ministrul de externe francez, Robert Schuman prezenta o declarație în care îndemna Franța, Germania și celelalte state europene să-și pună laolaltă producția de oțel și cărbune, pentru a crea 'prima fundație concretă a unei federații europene'. De fapt, se năștea ceea ce este astăzi Uniunea Europeană, 9 Mai devenind un simbol al Europei.
Publicat in Cultură si timp liber
Timișoara Muzicală
01 Aprilie 2004
Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”, ediția XXIX, în organizarea Filarmonicii Banatul Timișoara, se desfășoară în perioada 14 mai - 28 mai.

Programul Festivalului este următorul:

14 mai – la sala Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, Concert simfonic inaugural, dirijor Cristian Mandeal, solist Claudio Marcotulli (Italia). George Enescu, Joaquin Rodrigo, Igor Stravinski
Publicat in Cultură si timp liber
Festival Interetnic de Teatru
01 Aprilie 2004
În perioada 14 – 23 mai 2004, în organizarea Teatrului de Stat Csiky Gergely și a Teatrului German de Stat și sub patronajul Primăriei Timișoara și a Con­siliului Local Timișoara se va desfă­șura la Timișoara, Festivalul Interetnic de Teatru.

Spectacolele vor avea loc pe sce­nele Teatrului Național/Opera Română Timișoara, teatrului German/Maghiar Timișoara, Curtea Franciscană (aer liber) și vor fi în germană, idiș, maghiară, română.
Publicat in Cultură si timp liber
Inaugurarea unui nou Centru de Zi pentru Persoane Vârstnice
01 Aprilie 2004
În data de 28 mai 2004 a avut loc recepția lucrărilor de reamenajare la noul Centru de Zi pentru Persoane Vârstnice, de pe strada Telegrafului nr. 8.

Noul Centru de Zi are o capacitate de 30 de locuri și este destinat persoanelor vârstnice singure din orașul nostru. Aici, bătrânii vor avea posibilitatea să își petreacă, zilnic, în mod plăcut și util timpul. Ei vor fi angrenați în activități de divertisment, citirea presei, vizionare de filme, lectură de cărți, dar și în activități practice (tricotaj, lucru manual ș.a.). În sprijinul persoanelor vârstnice care nu se pot deplasa va exista un microbuz, care îi va transporta de acasă la Centru și retur, la sfârșitul programului.
Publicat in Social
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13678097