Incubatorul de afaceri în domeniul software - o șansă pentru absolvenții de calculatoare
01 Aprilie 2004
În decursul lunii mai va fi dat în folosință incubatorul de afaceri în domeniul software, situat pe b-dul Republicii nr. 9, etajul 3. Inițiativa Primăriei Timișoara de a demara acest proiect a plecat de la faptul că an de an, foarte mulți dintre absolvenții de calculatoare pleacă în străinătate, în principal datorită lipsei unei alternative viabile în țară. Incubatorul de afaceri va oferi un sprijin tinerilor specialiști din domeniul informaticii.

În fiecare an aproape 500 de studenți în domeniul calcu­la­toa­relor termină facultatea, majoritatea din­tre ei lovindu-se de o ofertă a locurilor de muncă redusă.
Publicat in Cooperare internațională și dezvoltare economică
Săptămâna Pământului
01 Aprilie 2004
Copiii de la Școala Generală nr. 18, de pe strada Amforei, s-au bucurat de inaugurarea unui loc de joacă pentru ei.

Ținând cont că inaugurarea s-a făcut în Săptămâna Pământului (19 – 23 aprilie), Primăria a înmânat și premii în bani copiilor care s-au implicat cel mai mult în organizarea acestei acțiuni.

Astfel, „Parcul Veseliei”, din curtea școlii îl are ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe, datorită faptului că deschiderea parcului s-a făcut în data de 23 aprilie.
Publicat in Cotidian
Au început lucrările la SELGROS - CASH & CARRY Un nou centru comercial
01 Aprilie 2004
Datorită politicii de atragere a in­vestițiilor străine promovată de executivul Primăriei Timișoara, la finalul lunii martie, primarul Gheorghe Ciuhandu a participat la demararea lucrărilor de construcție a centrului comercial SELGROS - CASH & CARRY. Locația viitorului centru este la ieșire din Timișoara, pe Calea Aradului.

Valoarea investiției este de aproximativ 10 milioane de Euro și va asigura cel puțin 350 de noi locuri de muncă, în prima etapă. Centrul va fi deschis în toamna acestui an, suprafața de vânzare fiind de 9.000 de metri pătrați și se vor comercializa peste 35.000 de articole alimentare și non-alimentare.
Publicat in Cotidian
Noi posibilități de colaborare
01 Aprilie 2004
În perioada 19 – 29 aprilie o delegație germană condusă de Wolf Rohde, directorul Pieței de Gros din Hamburg vizitează Timișoara.

Scopul vizitei este legat de reevaluarea proiectului privind înființarea unei rețele de piețe de gros în România și de a identifica, împreună cu GTZ (Agenția de Promovare Economică a Germaniei) noi posibilități de colaborare.
Publicat in Cooperare internațională și dezvoltare economică
Resurse pentru Democrație: Partidele Politice
01 Aprilie 2004
Asociația Pro Democrația - Clubul Timișoara anunță finalizarea celui de al doilea modul al site-ului “Resurse pentru Democrație”: “Partidele Politice”. Acesta se găsește la adresa: http://partide.resurse-pentru-democratie.org sau la o adresă mai ușor de memorat: http://partide.prodemocratia.org.

Pagina a fost realizată exclusiv în regim de voluntariat și cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Publicat in Societate civilă
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13639710