Alianța Josef Cities
01 Aprilie 2005
Consiliul Local Timișoara a aprobat Declarația de intenție privind încheierea Alianței orașelor care au în componență un cartier Iosefin - “Alliance of Josef Cities”.

Scopul declarat al acestei inițiative constă în consolidarea relațiilor de cooperare dintre orașele semnatare (Budapesta, Viena, Praga și Timișoara), pe baza tradițiilor lor culturale și istorice, având drept trăsătură comună existența cartierului/districtului Iosefin/Józsefváros. Acordul poate reprezenta baza unei noi structuri de cooperare între orașele importante situate în Zona Europei Centrale, mai precis: Viena, Budapesta, Praga și Timișoara.
Publicat in Consiliul Local Timișoara
O nouă investiție în Parcul Industrial Freidorf
01 Aprilie 2005
Cu 25 de voturi pentru, nici unul împotrivă și nici o abținere, Consiliul Local Timișoara a aprobat concesionarea prin licitație publică deschisă a unei parcele de teren în suprafață de 80.000 mp., în vederea realizării unei unități industriale sau de servicii în Parcul Industrial Freidorf, Timișoara.
Publicat in Consiliul Local Timișoara
Decizie privind Aquatim
01 Aprilie 2005
În ședința din 12 aprilie consilierii locali au ales ca R. A. Aquatim să fie menținută în domeniul public, în subordinea Consiliului Local Timișoara. Celelalte două opțiuni au fost: concesiune de exploatare și concesiune totală a regiei de apă canal.
Publicat in Consiliul Local Timișoara
Continuarea proiectului de informatizare
01 Aprilie 2005
Primăria Timișoara continuă și anul acesta participarea la evenimente internaționale de prestigiu, în domeniul informatizării. Anul acesta, municipalitatea timișoreană va participa la e-Europe Awards pentru e-Government, sub egida Institutului European de Administrație Publică, susținut de Comisia Europeană a Uniunii Europene. În aceeași ordine de idei, viceprimarul Adrian Orza a primit invitația de a participa la Expoziția Internațională a Inovațiilor, din cadrul Forumului Global pe tema „Reinventării Guvernării”, organizat la Seul, de Guvernul Republicii Koreea, împreună cu Organizația Națiunilor Unite. Invitația vine ca urmare a implementării cu succes a sistemelor informatice în Primăria Timișoara, pe care viceprimarul Adrian Orza a fost invitat să le prezinte la Seul.
Publicat in Edilitar
Pregătiri pentru Sărbătorile de Paști
01 Aprilie 2005
Amenajarea piețelor

Cu ocazia sărbătorilor de Paști, SC Piețe SA Timișoara a finalizat pregătirea halelor pentru vânzarea produselor din carne și preparate din carne, lactate și brânzeturi. Tot în această perioadă au fost pregătite și cele două puncte de sacrificare a mieilor în piețele Badea Cârțan și Iosefin. Aceste două puncte funcționează începând cu data de 15 aprilie 2005. La ora actuală sunt pregătite următoarele hale:
Publicat in Edilitar
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13677920