Istoria alimentării cu apă
29 Iulie 2006
Deși sunt puține datele istorice, totuși s-a putut reconstitui felul în care era rezolvată alimentarea cu apă, înainte de turci, sub ocupația lor și după aceea.
Publicat in Istoria orașului tău
Îngerii Timișoarei, în stradă
30 Iulie 2006
Acești îngeri vi-I scoatem acum pe stradă, sub forma unor imagini-fotografii realizate de jurnalista Delia S. Barbu și fotoreporterul Titus Bălan, ambii de la cotidianul Agenda Zilei.
Publicat in Supliment dedicat Zilei Timișoarei - 2006
Diplome de excelență
30 Iulie 2006
Și anul trecut de Ziua Timișoarei, primarul Gheorghe Ciuhandu a înmânat diplome de excelență.
Publicat in Supliment dedicat Zilei Timișoarei - 2006
Finalizarea lucrărilor în Piața Traian
30 Iulie 2006
În scurt timp, lucrările de reamenajare a Pieței Traian vor fi finalizate. Mai jos, ce s-a făcut în această piață deosebit de frumoasă a orașului nostru.
Publicat in Proiecte importante ale municipalitatii
Timișoara mai frumoasă
30 Iulie 2006
În aprilie a fost încheiat un contract de asociere între CLT și SC URSUS Breweries SA pentru punerea în valoare a unor clădiri cu valoare istorică și a unor activități tradiționale ale Timișoarei.
Publicat in Proiecte importante ale municipalitatii
<<1, 2, 3, 4, 5, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13640328