Obiective realizate - idei pentru viitor
01 Ianuarie 2008
Cetățenii din Plopi urmăresc îndeaproape rezolvarea problemelor din cartierul lor și vin cu noi proiecte pentru anul 2008.
Publicat in Democrație participativă
Locuri de parcare "verzi"
07 Ianuarie 2008
Timișoara a fost întotdeauna în avangardă în adoptarea de noi soluții tehnice sau invenții. De aceea noi, timișorenii, ne mândrim acum cu primul oraș din Europa cu străzile iluminate electric, primul oraș în care au circulat tramvaiele cu cai.
Publicat in În loc de editorial
Locomotiva dezvoltării
07 Ianuarie 2008
Timișoara este, alături de București, Iași, Craiova, Cluj, Constanța, Brașov și Ploiești, o locomotivă a dezvoltării, după cum a anunțat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.
Publicat in Cooperare internațională și dezvoltare economică
2008 - anul marilor investiții
07 Ianuarie 2008
Vor fi continuate și finalizate unele lucrări începute și vor fi demarate altele noi.
Publicat in Proiecte importante ale municipalitatii
Proiecte pentru zona Gării de Nord
07 Ianuarie 2008
Consiliul de cartier a reușit să-și pună în practică diferitele propuneri într-o zonă extrem de circulată a orașului.
Publicat in Democrație participativă
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 13.09.2018
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 11927020