Aviz favorabil pentru proiecte de 70 milioane de euro
31 Mai 2010
După doi ani de la demararea procedurilor, Primăria Municipiului Timișoara a primit aviz favorabil de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, privind 31 de proiecte din Planul Integrat de Dezvoltare al Polului de Creștere Timișoara, în valoare totală de 70 de milioane de euro.
Publicat in Cotidian
Recensământul General Agricol 2010
31 Mai 2010
Persoanele fizice și juridice care nu au declarat datele pentru registrul agricol pentru anul în curs, trebuie să se prezinte de urgență la sediul Primăriei Timișoara.
Publicat in Cotidian
Animalele de companie, o problemă
31 Mai 2010
Au fost sancționate, conform legislației, 15 fapte care se referă la procedurile privind deținerea animalelor.
Publicat in Respectarea legii
Acțiune organizată în cartiere
31 Mai 2010
Toate patrulele motorizate ale Poliției Comunitare au fost prezente în oraș.
Publicat in Respectarea legii
Se intensifică verificările și identificările rampelor clandestine
31 Mai 2010
Într-o singură săptămână prin acțiunile organizate de către polițiștii comunitari s-au identificat 41 de rampe clandestine.
Publicat in Respectarea legii
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 15.05.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13662282