Poliția Locală Timișoara și-a intrat în atribuții
14 Ianuarie 2011
Începând cu 1 ianuarie 2011, la Timișoara funcționează a nouă structură: Poliția Locală. Vă prezentăm mai jos principalele atribuții ale acestei noi structuri, așa cum apar ele în legislație.
Publicat in Respectarea legii
Parcări pe șase fronturi
14 Ianuarie 2011
ADP Timișoara a finalizat amenajarea a 386 de locuri de parcare în 2010, alte 230 fiind în lucru.
Publicat in Edilitar
Lucrări la drumuri, mai bune
14 Ianuarie 2011
La începutul lunii ianuarie, la Primăria Timișoara s-a desfășurat o întâlnire a Direcției Tehnice cu reprezentanții firmelor de construcții care au contracte pentru lucrări la drumurile din oraș.
Publicat in Edilitar
Redeschiderea circulației
14 Ianuarie 2011
În data de 22 decembrie a fost re­deschisă circulația pe str. Brâncoveanu, ca urmare a finalizării lucrărilor de asfaltare a ca­­rosabilului și a marcajelor rutiere.
Publicat in Edilitar
Mai puține drumuri la primărie
14 Ianuarie 2011
În vederea debirocratizării a fost introdusă o nouă opțiune pentru facilitarea eliberării planurilor de situație.
Publicat in Util
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13409856