Spectacolul „Hänsel și Gretel” din 30 mai se amână
03 Mai 2012
Teatrului German de Stat informează publicul că, din motive tehnice, spectacolul 'Hänsel și Gretel' programat pentru 30 mai, ora 11.00, se amână pentru data de 11 iunie 2012
Publicat in Cultură si timp liber
„Așteptându-l pe spectator” la StudentFest 2012
03 Mai 2012
Piesa de teatru 'Așteptându-l pe spectator', după 'Ultimul Godot' al lui Matei Vișniec se reia pe scena Thespis, vineri, 4 mai, iar sâmbătă, 5 mai, în cadrul StudentFest 2012, de la ora 20
Publicat in Cultură si timp liber
Crește numărul mașinilor ridicate de polițiștii locali
03 Mai 2012
Ca urmare a sesizărilor venite din partea populației, Poliția Locală Timișoara acționează zilnic pentru luarea măsurilor legale, respectiv sancționarea și ridicarea, cu sprijinul ADP SA, a autovehiculelor parcate neregulamentar
Publicat in Respectarea legii
Liceenii timișoreni joacă în fază regională a Cupei Coca-Cola
04 Mai 2012
În perioada 5-6 mai, de la ora 10:00, la Sala 'Constantin Jude' din Timișoara va fi aleasă ultima echipă de băieți care va merge la București, unde va avea loc turneul final al Cupei Coca-Cola, prima competiție de futsal între licee organizată de Gazeta Sporturilor la nivelul întregii țări
Publicat in Sport
'X milimetri din Y kilometri' la Timișoara
04 Mai 2012
Teatrul Maghiar de Stat 'Csiky Gergely' va găzdui spectacol regizat de Gianina Cărbunariu, duminică, 6 mai, de la ora 19.
Publicat in Cultură si timp liber
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 26.02.2020
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13511371