Surprinși în timp ce sustrăgeau un panou publicitar
07 Mai 2012
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 04.00, polițiștii locali aflați în patrulare în zona centrală a orașului au observat două persoane care transportau un panou publicitar în apropierea magazinului Materna.
Publicat in Respectarea legii
Reparații la drumuri și trotuare
07 Mai 2012
Primăria Municipiului Timișoara va efectua marți, 8 mai, lucrări de reperații în mai multe zone ale orașului
Publicat in Edilitar
„Farmacia”, la Studentfest 2012
08 Mai 2012
Marți, 8 mai 2012, de la ora 20, în studioul de teatru de la Casa Studenților, continuă seria spectacolelor Thespis în cadrul festivalului 'Studentfest' 2012.
Publicat in Cultură si timp liber
Amenzi pentru nerespectarea legislației rutiere
08 Mai 2012
În perioada 30.04-06.05.2012, polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni pentru oprire sau staționare neregulamentară, circulația cu căruțe și cu mașini de mare tonaj în zone restricționate
Publicat in Respectarea legii
Reglementări privind atribuțiile administratorilor angajați de asociațiile de proprietari
08 Mai 2012
Compartimentul Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara transmite unele precizări referitoare la activitatea administratorilor angajați de asociațiile de proprietari
Publicat in Util
<<1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, >>

Galerie Foto Evenimente
Inaugurarea pasajului subteran Michelangelo
06 August 2015
 
Pasajul Michelangelo, unul dintre cele mai importante și complexe proiecte de infrastructură derulate de municipalitate în ultimii ani, a fost deschis circulației
Video / Declaratii / Interviuri
Spectacol de muzică, apă și lumini pe Bega
24 Iulie 2012
 
Una dintre prioritățile pe patru ani ale actualului Executiv al Primăriei este și crearea unui sistem de muzică, apă și lumini pe Bega
Newsletter

Ultima actualizare: 27.11.2019
Numar de utilizatori unici: 98284
Numar de afisari: 13325926