Romana English Deutsch
Primaria | Monitorul Primariei | Directia Sociala
Album foto
  Prezentarea orașului
   Istoria Timișoarei
   Însemnele Municipiului Timișoara
   Date geografice
   Date istorice
   Populația Municipiului Timișoara
   Orașe înfrățite
   Cetățenii de Onoare
   Educație și învățământ

  Informații utile
   Cultură și artă
   Turism
   Mass-media
   Telefoane utile
   Sport
   Transport
   Consulate
   Gastronomie
   Baruri, cluburi, casinouri
   Centre de înfrumusețare
   Shopping

Caută


album foto timisorean
  Pagine web utile
   Coduri poștale
   Statistici timișene
   Telpark

Click pentru a vedea vremea in Timisoara

  » Istoria Timișoarei | Timișoara în timpul revoluției de la 1848-1849

Revoluția europeană declanșată la începutul anului 1848 află societatea timișoreană într-un amplu progres economic și social, cu multiple preocupări educaționale, culturale și spirituale, dar marcată de confruntări de ordin politic. Revoluția din 1848 - 1849 scoate la lumină toate ciocnirile de interese, manifestate până atunci în forme voalate.

La 18 martie 1848 are loc o adunare populară în fața Primăriei orașului (Primăria Veche din prezent), la care participă peste 6.000 de oameni. Este alcătuit acum un Comitet din 30 de persoane pentru menținerea ordinii, între care și câțiva români (Andrei Trandifil, George Iuga, Ioan Munteanu). A fost o participare masivă din toate straturile sociale și etnice ale orașului și o puternică manifestare a spiritului de libertate. În după – amiaza zilei de 22 martie 1848 are loc în Piața Primăriei o nouă adunare populară, cu o participare și mai numeroasă. S-au ridicat patru altare, frumos împodobite, oficiindu-se slujbe religioase după ritul ortodox, romano – catolic, evanghelic, evreiesc, în semn de mulțumire pentru libertatea dobândită. La această adunare populară s-a hotărât ca Piața Primăriei să poarte denumirea de Piața Libertății.1 La 4 aprilie 1848, se fac propuneri pentru numirea de noi demnitari locali, apoi sunt adoptate diferite rezoluții pentru a menține o evoluție pașnică a vieții publice din oraș. Chestiunea nu era însă simplă. O parte a liderilor locali încercau să subordoneze acțiunile timișorenilor obiectivelor revoluției maghiare. Pe de altă parte, puternica garnizoană militară din Cetate a rămas credincioasă Curții Imperiale din Viena și manifesta o atitudine prohabsburgică. La rândul lor, românii timișoreni nu arătau simpatie și nu susțineau acțiunile gărzilor naționale maghiare înființate în oraș. Deși nu s-au produs confruntări violente, starea de spirit a locuitorilor era tensionate. Pe acest fond social – politic, la 15/27 iunie 1848 are loc Congresul bisericesc ortodox românesc, ținut în Biserica ortodoxă română din Fabric. Sutele de participanți revendică ca „naționalitatea română să fie recunoscută prin lege”2, ceea ce echivala cu recunoașterea egalității sale în drepturi cu celelalte națiuni din țară.

Acutizarea confruntărilor dintre revoluționarii maghiari și autoritățile centrale din Viena, generează la Timișoara tensiuni și frământări grave în toamna anului 1848. În 3 octombrie 1848 Curtea din Viena publică un Rescript împărătesc prin care ordonă dizolvarea Dietei maghiare și anulează, practic, toate concesiile anterioare făcute revoluționarilor maghiari. Ruptura oficială dintre oficialitățile de la Viena și Pesta generează complicații și la Timișoara. Garnizoana militară declară că va rămâne credinciasă Curții Imperiale și refuză să depună jurământul de credință față de guvernul maghiar. În 10 octombrie 1848, generalul Rukavina, comandantul Cetății Timișoara, introduce starea de asediu, ordonă gărzilor maghiare din oraș să predea armele, interzice adunările publice, iar cei care incitau la revoltă și se înarmau clandestin vor fi pedepsiți după legea marțială.3 Militarii proclamă solemn că vor apăra Cetatea cu toate mijloacele ce le stau la dispoziție. Armata ia poziție de luptă în oraș; tunurile sunt așezate în fața Primăriei și clădirii comitatului în poziție de tragere; porțile Cetății sunt închise. Intimidate de amploarea acestor măsuri, gărzile maghiare predau armele.

În noua situație creată, la Timișoara se constituie Consiliul de Război și Comitetul Politic – Administrativ, alcătuit din 14 membri, germani, sârbi, români (Petru Mocioni, Andrei Mocioni, Petru Cermena). Din octombrie 1848 Timișoara devine un centru principal de coordonare a manifestărilor din Banat contrare revoluționarilor maghiari. Sunt numiți noi funcționari, în locul celor care și-au părăsit posturile; se pretinde respectarea Rescriptului imperial și autorității Curții imperiale habsburgice.

În primăvara anului 1849 situația ajunge extrem de gravă. Armata guvernului maghiar pornește să alunge trupele austriece din Banat. La 25 aprilie 1849 asediază Timișoara, ocupă treptat Fabricul, Mehala, Freidorful, taie conducta de apă spre Cetate. Garnizoana din Cetate era alcătuită din 8851 militari. În interiorul fortificațiilor se aflau aproape 15.000 de oameni, militari și civili. Cetatea este bombardată cu violență de cele 91 de tunuri ale asediatorilor, la care răspund cu înverșunare zecile de tunuri așezate pe zidurile Cetății. Ca în atâtea rânduri, vatra orașului este înroșită de sângele a sute de oameni. În interiorul fortificațiilor situația era disperată: apa era insuficientă din puțurile săpate de militari; alimentele lipseau; locuitorii primeau carne de cal de două ori pe săptămână; bântuia epidemia de febră tifoidă; oamenii se adăposteau în timpul bombardamentelor în pivnițe și chiar în cavourile din cimitir; spitalele ajung neîncăpătoare pentru mulțimea răniților și bolnavilor. Garnizoana, totuși, nu a capitulat. Și-a respectat jurământul. Asediul a durat 114 zile, până în 9 august 1849. Aproape ¼ din persoanele aflate în interiorul Cetății au pierit în timpul asediului; au fost distruse 139 de clădiri în Cetate, 71 în Josefin, 33 în Elisabetin, 129 în Fabric. Tifosul, febra tifoidă, holera vor face alte sute de victime și după ridicarea asediului. Timișoara a trăit atunci cele mai dramatice zile din întreaga sa istorie modernă, încheiate cu peste 3.500 de victime și sute de clădiri distruse.

Note

  1. I. Munteanu, R. Munteanu, Timișoara. Monografie, Edit. Mirton, Timișoara, 2002.
  2. I.D. Suciu, Revoluția de la 1848 – 1849 în Banat, Edit. Academiei Române, 1968.
  3. J.N. Preyer, Monografia orașului liber crăiesc Timișoara, Edit. Amarcord, 1995.

Prof. univ. dr. Ioan Munteanu





Prima pagină  |  Album foto  |  Hartă site  |  Index site
Powered by EXPERTISSA Timişoara  |  Copyright © Primăria Municipiului Timișoara 2002-2007
 

stema timisoarei

Populație
- 317660 (2002)
- 334115 (1992)
Densitate
2452/kmp
Localizare
45°44'58"N, 21°13'38"E
Distanțe
- 550km București
- 170km Belgrad
- 300km Budapesta
Suprafața
- total: 12.926,83 ha
- agricol:
7902,61 ha
Relief
- câmpie cu variații de max. 2-3m
- canalul artificial Bega
-
centru seismic destul de activ (max 6 pe scara Richter
Numele municipiului
- Zambara (Zurobara)
- Tibiscum (Tibisis)
- Beguey (până la 1212)
- Temesiensis
- Temesvár
- Temeswar (Temeschburg)
- Temesburg
- Timičvár
- Temičvar
- Timișoara
Orașe înfrățite
Faenza ·  Gera ·  Karlsruhe ·  Mulhouse ·  Rueil - Malmaison ·  Szeged ·  Treviso ·  Palermo ·  Novi Sad