Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Consultări publice

Anunț consultări publice în vederea elaborării Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale la nivelul municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a municipiului Timișoara demarează procesul de consultare cu organizații publice și private, furnizoare de servicii grupurilor vulnerabile sau care reprezintă aceste grupuri, precum și cu utilizatori ai serviciilor sociale, în vederea elaborării Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale.

Conform Legii asistenței sociale nr. 292/2011 – Legea asistenței sociale, art. 112, alin (3), lit. a) ”În domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele atribuţii principale: ”elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale şi nevoile locale identificate, strategia judeţeană, respectiv locală de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, după consultarea furnizorilor publici şi privaţi, a asociaţiilor profesionale şi a organizaţiilor reprezentative ale beneficiarilor şi răspund de aplicarea acesteia”;

GRUP 1: Copii din familii în dificultate, mame minore

GRUP 2: Copii cu dizabilități

GRUP 3: Persoane vârstnice

GRUP 4: Persoane cu dizabilități/persoane care suferă de boli cronice, inclusiv HIV

GRUP 5: Persoane aflate în risc de sărăcie / persoane de etnie romă în dificultate

GRUP 6: Persoane fără adăpost

GRUP 7: Persoane victime ale violenței domestice / persoane cu adicții

GRUP 8: Alte tipuri de persoane aflate în situații de vulnerabilitate (victimele traficului de persoane, persoane care au săvârșit fapte penale și persoane cu măsură de ședere pe teritoriul României și alte categorii vulnerabile)

GRUP 9 și GRUP 10: Grupuri transversale unde vor fi invitați reprezentanți ai organizațiilor publice și private din domeniul social, administrativ, medical, educațional, reprezentanți politici și reprezentanți ai finanțatorilor  

Având în vedere contextul epidemiologic datorat pandemiei de COVID-19 procesul consultativ va fi realizat online.

Invităm toți actorii publici și privați interesați să se alăture demersului nostru.

Persoanele interesată să participe la procesul consultativ sunt invitate să trimită un mail la adresa strategiasocialatm@gmail.com pentru a primi mai multe informații.