Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Serviciul Unitatea de Implementare Proiecte de Infrastructura pentru Cultura angajează 2 Inspectori de specialitate grad IA

Serviciul Unitatea de Implementare Proiecte de Infrastructura pentru Cultura angajează 2 Inspectori de specialitate grad IA

Municipiului Timișoara organizează concurs pentru ocuparea posturilor de execuție vacante prevăzute in anexa
Poate ocupa un post vacant persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

DOSARUL DE CONCURS

a) cerere de înscriere la concurs ;
b) copia actului de identitate;
c) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
d) copia carnetului de muncă si /sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei;
e) cazierul judiciar;
f) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae;

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.

Copiile actelor se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Documentul prevăzut la lit. e) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere. în acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului cel mai târziu pana la data desfasurarii primei probe a concursului
CALENDARUL CONCURSULUI
01.07.2021, ora 10.00 – proba scrisă; la sediul Municipiului Timisoara, bd. C.D.Loga, nr. 1, Timisoara
02.07.2021, ora 14.00 – afişare rezultate proba scrisa.
Termen de contestare: 05.07.2021 , ora 14.00;
Rezolvarea contestaţiilor: 06.07.2021, ora 14.00;
07.07.2021, ora 10- interviu;
Afişare rezultate interviu: 07.07.2021, ora 16.00;
Termen de contestare: 08.07.2021 , ora 16.00;
Rezolvarea contestaţiilor: 09.07.2021 ora 14,00;
Rezultate finale : 09.07.2021 ora 14,00

Termenul de depunere al dosarelor: perioada 08.06.2021– 22.06.2021 la sediul instituţiei din Timişoara, B-dul C.D. Loga nr. 1, Serviciul Resurse Umane – camera 7 (parter), persoana de contact: Jivkov Agata, Adam Daniela – consilier la Serviciul resurse umane – tel.0256408372; 0256408352;

Testarea cunoștințelor de operare pe calculator și a cunoștințelor de limba engleză vor avea loc în cadrul probei scrise.

Criteriile de evaluare a activitatii profesionale:
a) cunoştinţe profesionale şi abilităţi;
b) calitatea, operativitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate;
c) perfecţionarea pregătirii profesionale;
d) capacitatea de a lucra în echipă;
e) comunicare;
f) disciplină;
g) rezistenţă la stres şi adaptabilitate;
h) capacitatea de asumare a responsabilităţii;
i) integritate şi etică profesională.
Salariul:
conform prevederilor art.11 din Legea nr. 153/2017 – HCLMT nr. 542/2017;
Bibliografiile corespunzătoare sunt prezentate in anexe;
Atribuţiile corespunzătoare sunt prezentate in anexa;
Primaria Municipiului Timisoara organizeaza concurs in data de 01.07.2021, ora 10.00 – proba scrisă si in data de 07.07.2021, ora 10.00 – interviu la sediul Municipiului Timisoara, bd. C.D.Loga, nr. 1, in conformitate cu prevederile H.G. nr. 286/2011 cu modificarile si completarile ulterioare, pentru ocuparea posturilor contractuale vacante, in cadrul Serviciului Unitate de Implementare Proiecte de Infrastructura pentru Cultura:

POSTUL: 2 posturi – Inspector de specialitate grad IA
Condițiile generale și specifice :
a) Studii: Studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta in domeniile: stiinte administrative, limba si literatura, arte vizuale, teatru si artele spectacolului, cinematografie si media, studiul patrimoniului, studii culturale, arhitectura, stiinte ale comunicarii;
b) Alte cunoștințe:

  • cunoștințe de limbă străină: limba engleză (citit, scris si vorbit) – nivel mediu;
  • cunoștinte de operare pe calculator Microsoft Office – nivel mediu;
    c) Experiență:
  • minim 7 ani de experienta în specialitatea studiilor de licenta necesare pentru ocuparea functiei;

Perioada de depunere a dosarelor: 08.06.2021 – 22.06.2021
Date de contact: Timişoara, B-dul C.D. Loga nr. 1, tel.0256408372; 0256408352; fax : 0256-490635:
Email : agata.jivkov@primariatm.ro
Persoana de contact: consilier Jivkov Agata, consilier Adam Daniela .

Bibliografie

Atribuții post

Proces verbal de selecție dosare

Rezultate proba scrisă

Centralizator nominal final