Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi și/sau petrolieri şi a stimulentului pentru energie

SEZONUL RECE 01 noiembrie 2021 – 31 martie 2022

Începând cu  data 18 octombrie 2021 va debuta acțiunea de primire a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate HG nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 .

Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei,  respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei și care nudețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social, anexată prezentului comunicat și prevăzută în Anexa nr. 4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru ajutorul cu energie termică în sistem centralizat, cererile – declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele privind componenţa familiei, veniturile şi bunurile detinute se depun individual sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari/chiriaşi prin cele 5 puncte termice ale S.C. Colterm S.A., respectiv:

  Nr. crt.Adresa punctului de distribuire a formularelor și depunere a dosarelor din data de 18 octombrie 2021    Nr. telefon    Puncte termice deservite  
1F1 Str. POMICULTURII NR. 24A Programul de lucru: luni, marti miercuri, vineri : 1000 – 1500 ;  joi : 1100 – 17000256-25863826, 27, 28, 29, 38, 38A, 38B, 39, 40, 41, 32, 35, 36, 37, 43A, 43, 44, 46, 47, 47A, 48, 48A, 48B, 48C, 49, 49A  
2F2 Str. FRUNZEI NR. 1 Programul de lucru: luni, marți, miercuri și vineri : 0900 – 1500 Joi: 1000 – 1700                 0256-25868462, 69, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 88, 89, 98, R.Sirianu, SDM, Vacarescu, V.Lupu, Vulturii, Lic. Nr.1, Polona, Freidorf, Dragalina, Madgearu, Mugurii, Plevna, S.Titel, 63, Corbului  
3F3 ASTRILOR NR. 3A Programul de lucru: luni, marti miercuri, vineri : 0900 – 1500 ; joi : 1000 – 17000256-258691  51, 52, 53, 54, 55, 57, 58, 59, 91, 92, 93, 94, Buzias, Torac  
4F4 Str. AURELIANUS NR. 5B Programul de lucru: luni, marți, miercuri și vineri : 0900 – 1500 Joi: 1000 – 1700 4, 4A, 4B, 6, 7A, 7B, 7C, 8A, 8B, 8C, 12, 13, 19, 22, 22A, 23, 25, 50, 56, Cerna, Diana, Siret, 18, 71, 72, 73, 74, 74A, 75,  
5F5 Str. Episcop Joseph Lonovici nr. 4 Programul de lucru: luni – vineri: 700 -1500  0256-258722  Romanilor, 3TR, 4TR, 10, 10A, 10B, 10C, 10D, 13A, 15, 17, 17A  

Distribuirea și preluarea cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în funcție de sistemul de încălzire utilizat se va desfășura în cadrul centrelor sociale aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, după cum urmează:

  • pentru încălzirea cu energie electrică Centrul de Incluziune Socială și Relația cu Minoritățile situat în str. Martir Cernaianu nr. 31 telefon 0256/293884
  • pentru încălzirea cu combustibili solizi şi/sau petrolieriClubul de Socializare și Petrecere a Timpului Liber – Clubul Pensionarilor situat în Bld Gen. Ion Dragalina nr. 38-42, telefon 0256/452089
  • pentru încălzirea cu gaze naturale Complexul de Servicii pentru Copii ,,Sfantul Nicolae’’ situat în str. Platanilor nr. 2, telefon 0256/214572

Cererile – declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele justificative privind componenţa familiei, veniturile şi bunurile detinute se pot depune personal, la sediile Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara menționate mai sus, de luni până vineri, între orele 8.00 – 15.30, sau se pot trimite pe e-mail la adresa: ajutoare.incalziretm@gmail.com.

Formularul de cerere-declarație pe propria răspundere se poate descărca de pe site-ul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, https://socialtm.ro

Acte necesare

  1. cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței – formulat tip;
  2. copii după actele de identitate ale membrilor de familie cu domiciliul sau reședința la adresa pentru care se solicită ajutorul (carte de identitate/buletin de identitate/pașaport/carte de identitate provizorie, certificat de naștere pentru copiii minori sub 14 ani), pentru cetățenii străini sau apatrizi: permis de ședere temporară sau permanentă, document de identitate, permis de ședere pe termen lung,  iar pentru cetățenii UE sau Confed. Elvețiană: certificat înregistrare, carte de rezidență; 
  3. acte din care rezultă calitatea titularului cererii față de imobilul pentru care solicită ajutorul:
    • proprietar (copie după contractul de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară)
    • chiriaș (contract de închiriere)
    • împuternicit (contract de comodat sau împuternicire de la proprietar/titularul contractului  de închiriere);
  4. acte privind veniturile nete lunare realizate de familie/persoana singură în luna anterioară depunerii cererii:
  • adeverință privind venitul net (inclusiv valoarea bonurilor de masă, prime, ore suplimentare etc)
  • cupoane pensii;
  • cupoane indemnizații pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;
  • cupoane indemnizații cu caracter permanent;
  • cupoane alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare;
  • acte doveditoare ale veniturilor din închirieri, dobânzi, dividende sau părți sociale;
  • persoanele care nu realizează venituri vor depune o declarație în acest sens.

 5. Factură de gaz, în cazul ajutorului de încălzire cu gaze naturale;

 6. Factură de energie electrică și dovadă de la Asociația de Locatari că nu au alte forme de încălzire, în cazul ajutorului de încălzire cu energie electrică;

Declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale, precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal.

ANEXA 4

la normele metodologice

                                LISTA BUNURILOR

ce conduc la excluderea acordării ajutorului social

 ______________________________________________________________________________

| Bunuri imobile                                                               |

|______________________________________________________________________________|

|  1 | Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a   |

|    | anexelor gospodăreşti                                                   |

|____|_________________________________________________________________________|

|  2 | Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri |

|    | intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona   |

|    | rurală. Fac excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu|

|    | au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie/producţie agricolă|

|____|_________________________________________________________________________|

 ______________________________________________________________________________

| Bunuri mobile*)                                                              |

|______________________________________________________________________________|

|  1 | Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai  |

|    | mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap |

|    | sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum |

|    | şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile               |

|____|_________________________________________________________________________|

|  2 | Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani   |

|____|_________________________________________________________________________|

|  3 | Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără      |

|    | remorci, rulote, autobuze, microbuze                                    |

|____|_________________________________________________________________________|

|  4 | Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor   |

|    | necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei  |

|    | „Delta Dunării”                                                         |

|____|_________________________________________________________________________|

|  5 | Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată                       |

|____|_________________________________________________________________________|

|  6 | Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale         |

|____|_________________________________________________________________________|

|  7 | Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul |

|    | acţionate hidraulic, mecanic sau electric                               |

|____|_________________________________________________________________________|

| *) Aflate în stare de funcţionare.                                           |

|______________________________________________________________________________|

 ______________________________________________________________________________

| Depozite bancare                                                             |

|______________________________________________________________________________|

|  1 | Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii    |

|____|_________________________________________________________________________|

 ______________________________________________________________________________

| Terenuri/animale şi/sau păsări                                               |

|______________________________________________________________________________|

|  1 | Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie |

|    | anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv  |

|    | suma de 2.500 euro pentru familie                                       |

|____|_________________________________________________________________________|

NOTĂ:

Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate conduce la excluderea acordării ajutorului social.

Director general adjunct

Maria Stoianov