Timişoara în anii Marii Conflagraţii Mondiale

Progresul general al municipiului Timişoara şi prosperitatea înregistrată de o parte importantă a populaţie în perioada interbelică vor fi simţitor afectate în timpul celei de a doua Mari Conflagraţii Mondiale. Anul 1940, cu gravele pierderi teritoriale suferite de România, provoacă în rândul românilor timişorenilor adâncă mâhnire şi permanentă contestare a nedreptăţilor impuse ţării. La 3 septembrie 1940, o mare demonstraţie populară organizată în centrul oraşului, întruneşte peste 10.000 de oameni care protestează împotriva Diktatului de la Viena.1 La 11 aprilie 1943 Sala Teatrului din Timişoara a fost neîncăpătoare pentru cei veniţi să audieze o conferinţă a lui Sever Bocu, de fapt un act de protest împotriva cedării Ardealului de Nord.2

Intrarea României în Războiul Mondial (iunie 1941) aduce asupra populaţiei oraşului o serie de neajunsuri. Mii de bărbaţi au fost mobilizaţi şi trimişi pe front; sute de familii sunt îndoliate; o serie de întreprinderi sunt obligate să-şi orienteze producţia spre cerinţele războiului; numeroase fabrici întâmpină mari dificultăţi în obţinerea materiei prime. Deşi Timişoara nu s-a confruntat cu lipsuri majore cu produsele de consum, iar populaţia a fost aprovizionată ritmic cu produse alimentare, cerinţele războiului au obligat Primăria să adopte măsuri de raţionalizare a consumului. Din anul 1942 s-au introdus raţiile pe cartelă pentru pâine, zahăr, ulei, făină, untură, săpun. Pâinea se distribuia cinci zile pe săptămână, iar în două zile (luni şi marţi) se prevedea consum de mălai şi mămăligă. Raţia era fixată la 300 de grame/zi/persoană, iar pentru muncitori la 600 de grame. Din 18 mai 1943 s-a raţionalizat şi carnea. În general, populaţia a primit toate produsele strict necesare, dar în cantităţi mai mici. Doar la încălţăminte, petrol şi ţesături a fost deficitară. În plus, preţurile au fost ţinute sub control, datorită unor măsuri drastice adoptate de Primărie pentru combaterea speculei.3 Dacă sub raportul aprovizionării, populaţia a fost protejată, alte cauze au provocat tensiuni şi nelinişti. Postul de jandarm din Fratelia raportat la 15 februarie 1943 că locuitorii „comentează aprig şi aduc grave acuzări modului cum s-au făcut mobilizările…” în actualul război au luat parte numai cei pătură săracă. Bogaţii sunt toţi acasă, scutiţi sau scoşi cu bani.”4 Intelectualii români îşi exprimau nemulţumirea pentru continuarea războiului alături de Germania hitleristă.

Din iunie 1944 aripa distrugătoare a războiului se întinde şi asupra Timişoarei. În noaptea de 16/17 iunie are loc primul bombardament efectuat de Aliaţi asupra oraşului. După 95 de ani ororile războiului se abat din nou, asupra oraşului. Au fost aruncate atunci doar bombe incendiare. Locuitorii, instruiţi din timp, s-au refugiat în adăposturi, suferind pierderi minime. În zilele următoare, bombardamentele se repetă cu intensitate sporită; se aruncă bombe incendiare şi explozive, fiind provocate pierderi materiale şi umane. În 20 iunie sunt distruse 24 de edificii; în 23 iunie - 37; în 24 iunie – 39 etc. Bombardamentul din 3 iulie a fost cel mai violent şi devastator. În valuri succesive, bombardierele aruncă sute de bombe asupra oraşului. Centrul municipiului, Gara de Nord, Mehala, Josefin sunt puternic lovite, provocând sute de morţi şi răniţi şi mari distrugeri. După 3 iulie atacurile continuă dar de mică intensitate. În noapte de 30/31 octombrie 1944, Timişoara este lovită de aviaţia germană, fiind distruse 188 de imobile particulare şi ucişi 10 de oameni.5 Sute de imobile au fost distruse şi peste 4.000 de locuitori au fost sinistraţi în urma bombardamentelor din vara şi toamna anului 1944.

După lovitură de stat din 23 august 1944, Timişoara trece prin alte momente dificile. Ca nod feroviar şi rutier, cu potenţial industrial însemnat, oraşul avea valoare strategică pentru forţele militare hitleriste. În 26 august 9144, personalul Comandamentului german din Timişoara luat prin surprindere de ostaşii români, s-a predat fără să opună rezistenţă.6 Însă, începând cu 11 septembrie 1944, timp de o săptămână, unităţile hitleristă şi cele maghiare declanşează acţiuni ofensive repetate pentru a se apropia şi ocupa Timişoara, apărată cu eroism de Divizia 9 Cavalerie Română. Cu mari pierderi în tehnică şi oameni, se apropie de periferiile oraşului. În 16 septembrie, tancurile germane intră în Chişoda, Giroc, Ronaţ, Mehala, Freidorf, Fratelia. Un cerc de foc se strânge în jurul Timişoarei. O parte din populaţie se refugiază spre Lugoj. Apărătorii români rezistă, resping asalturile inamice cu sacrificiul suprem a 352 de ostaşi şi ofiţeri români. Timişoara nu a putut fi cucerită. Luptele au continuat şi în zilele următoare, dar bătălia pentru Timişoara a fost câştigată definitiv de Armata Română. Cu septembrie 1944, cursul istoriei Timişoarei va lua un alt drum timp de patru decenii şi jumătate.

 

 

 

Note

  1. Tr. Bunescu, Lupta poporului român împotriva Diktatului de la Viena, Bucureşti, 1971;
  2. I. Munteanu, Sever Bocu, Editura Mirton, Timişoara, 1999;
  3. I. Munteanu, R. Munteanu, Timişoara. Monografie, Editura Mirton, 2002;
  4. Arhivă Istorică Naţională – Timiş, fond Legiunea de jandarmi Timişoara, dosar 130/1943, f. 77;
  5. Idem, fond Primăria Municipiului Timişoara, dosar 19/1944, f. 1-107
  6. A. D. Stoica, C-tin Gomboş, Jertfă pentru Ţară, Editura Helicon, Timişoara, 1997.

 

 

 

Prof. univ dr. Ioan Munteanu