Primaria
Municipiului Timisoara
„Teatru pe pâine”, la a XII-a ediție
Data: 31.10.2018

La Casa de Cultură a Studenților din Timișoara se pregătește a XII-a ediție a festivalului studențesc „Teatru pe pâine”.
Festivalul organizat între 31 octombrie și 4 noiembrie de Teatrul Studențesc Thespis cuprinde anul acesta, pe lângă ateliere de teatru și spectacole proprii și invitate. Atelierele de teatru, destinate noilor membri Thespis, sunt pregătite de conf. univ. dr. Petru-Silviu Văcărescu și lect. univ. dr. Adrian Korek (de la Universitea de Vest din Timișoara), acestora adăugându-se actorii invitați Paul-Cosma Cimpoieru (București) și Eugen Neag și Alin Stanciu (Oradea).

Spectacolele invitate în festival sunt ”Homo Love”, un perform-dance al lui Paul-Cosma Cimpoieru (Compania de teatru ”Doi dintre noi” București), premiat anul acesta la Festivalul Internațional independent de teatru UNDERCLOUD de la București cu Premiul pentru Concept, Regie și Interpretare, și spectacolul de improvizație ”ImproPatzan ” susținut de actorii teatrului independent StudioAct din Oradea.

Spectacolele încep de joi seara și au loc în studioul Thespis 202 ”Diogene Bihoi”, de la etajul II al Casei Studenților.

Intrarea este, ca de obicei, liberă.


Programul spectacolelor:


Joi, 1.11.2018, ora 20
MONOLOAGELE VAGINULUI
Teatrul Thespis/Asociația Culturală DIOGENE
https://www.facebook.com/events/2067597153553284/

Vineri, 2.11.2018
ora 19 MIR – ÎN NUMELE TATĂLUI - Teatrul Thespis
https://www.facebook.com/events/278933156066869/
ora 20 SCAUNUL ELECTRIC - Teatrul Thespis
https://www.facebook.com/events/473685029790779/

Sâmbătă, 3.11.2018, ora 19
HOMO LOVE
Perform-dance de/cu Paul-Cosma Cimpoieru
Compania de teatru TWO OF US (București)
Din motive de locuri limitate (cca 60), intrarea se face pe bază de Rezervare pe pagina Fb a eventului (la postul REZERVĂRI)
https://www.facebook.com/events/2259537337591074/

Duminică, 4.11.2018, ora 19
IMPRO PATZAN
de improvizație StudioAct (Oradea)
https://www.facebook.com/events/1974532609512215/

Mulțumim,

Biroul Cultural-Artistic,
CCS Timișoara

Afiș
Foto 1
Foto 2
Foto 3
Foto 4
Foto 5