Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Adaptare pe timp de pandemie: program gastronomic online, la Timișoara

Adaptare pe timp de pandemie: program gastronomic online, la Timișoara

Timp de 5 săptămâni, programul de gastronomie sustenabilă La PAS a reușit să facă legătura între producătorii locali și consumatori prin degustări online, promovarea bucătăriei tradiționale ca parte a patrimoniului imaterial, dezbateri online și prezentarea mai multor producătorilor locali. De asemenea, pentru a atrage atenția asupra consumului responsabil de apă, trei fântâni publice din Timișoara au fost transformate de artiști.

Programul La PAS este organizat de Asociația CRIES și face parte din programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul se află la a doua ediție, însă din cauza pandemiei din acest an, el a fost adaptat într-un mod inedit pentru a putea promova producătorii locali în această perioadă dificilă, dar și pentru a-i pune în legătură directă cu consumatorii.

Degustările de bere online, de pâine, cidru, miere sau brânză au avut loc cu ajutorul producătorilor locali, care au pus la dispoziție produsele, iar participanții au primit pachete de degustare, apoi din fața calculatorului,  au povestit despre produse, modul în care acestea ajung de la materie primă, la consumator. Degustările online au inspirat și alte inițiative de promovare a producătorilor locali din țară, la Iași au început serii de degustări online de miere, carne, pâine, bere sau salate. 

Parte a proiectului Gustul ca patrimoniu din cadrul programului La PAS, bloggerul culinar Laura Laurențiu s-a alăturat proiectului și a prezentat online patru rețete tradiționale din zona Banatului: șmoră coaptă, găluște pe varză, tăiței cu cartofi și tăiței cu pesmet. De asemenea, în cadrul programului au fost prezentați patru Artizani La PAS, pentru a promova afacerile locale ce respectă mediul înconjurător, dar și pentru a oferi exemple pozitive producătorilor locali.

Dezbaterile online au reunit oameni interesați de alimentația sănătoasă, de călătoriile sustenabile și de țesăturile și produsele de îmbrăcăminte create și realizate  cu respect pentru mediul înconjurător. În total, aproape 1000 de persoane au participat activ la evenimentele online organizate în cadrul programului din acest an. 

Programul educațional La PAS de promovare a consumului responsabil a continuat și în acest an prin implicarea profesorilor și elevilor din  10 școli din Timișoara. Cadrele didactice au organizat activități pe tema reciclării și a reducerii risipei alimentare cu aproape 450 de adolescenți cu vârste cuprinsă între 13 și 18 ani. Chiar dacă cele mai multe dintre activității au avut loc online, elevii au fost implicați și practic, pentru că au măsurat cantitatea și tipul de mâncare risipită sau au fost rugați să găsească metode de reciclare creativă. Pentru încurajarea și stimularea profesorilor, a fost lansat și un concurs de idei pentru promovarea consumului responsabil.

În spațiul public, 12 artiști au intervenit pentru a transforma trei dintre fântânile din Timișoara: harta orașului, diversitatea frunzelor din Parcul Botanic și straturile pământului sunt temele care se regăsesc în abordarea artistică a acestora. Cele trei fântâni, amplasate în Parcul Regina Maria, Parcul Botanic și în Piața 700, au fost incluse în programul La PAS pentru a atrage atenția publicului asupra consumului responsabil de apă. 

Programul La PAS va continua și anii viitori deoarece face parte din programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii și își propune educarea publicului privind consumul responsabil și combaterea risipei alimentare, dar și prezentarea gastronomiei bănățene ca element de patrimoniu imaterial.

///

Producători: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, Asociaţia Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii 

Finanțator: Primăria Municipiului Timișoara

Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, Radio Timișoara, Modernism.ro, Green Report, Guerrilla Verde, România Tradițiilor Creative, România Pozitivă, Ambasada Sustenabilității

Suntem online:

WWW: www.la-pas.cries.ro // www.timisoara2021.ro

FB: https://www.facebook.com/lapas.cries  // https://www.facebook.com/timisoara2021eu

Insta: https://www.instagram.com/la.pas.timisoara  // https://www.instagram.com/timisoara2021

În toate proiectele programului La PAS, Asociația CRIES dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate. 

Asociaţia Timișoara Capitală Europeană a Culturii a fost înființată în 2011, cu scopul de a pregăti dosarul de candidatură pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. După câștigarea titlului, Asociația își continuă misiunea de a dezvolta Programul Cultural, precum şi de a strânge fondurile necesare organizării, promovării şi implementării acestuia. Ulterior anului 2023, Asociaţia va avea ca scop sprijinirea şi dezvoltarea de proiecte culturale în folosul comunităţii. În anul 2019, în primul an de producție propriu-zisă, Asociația a derulat împreună cu partenerii săi peste 400 de evenimente culturale la care au luat parte peste 130.000 de persoane. 

 

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii

„LA PAS.slowing down”

#Distanțați dar #împreună: programul LA PAS desfășurat de Timișoara Capitală Europeană a Culturii trece în mediul online

Prima degustare de bere desfășurată în mediul online, urmată de degustări de miere, pâine, brânză și cidru, dar și diferite ateliere pentru producători și consumatori,  toate vor avea loc în perioada 24 octombrie- 30 noiembrie, prin programul La Pas.

Laura Laurențiu, bloggerul culinar, s-a alăturat inițiativei La Pas – Gustul ca Patrimoniu și va propune în fiecare duminică o rețetă cu produse tradiționale, alături de un invitat special.

Programul „LA PAS.slowing down”, demarat în 2018 de Asociația CRIES, inclus în dosarul de candidatură al Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, se desfășoară în perioada 24 octombrie – 30 noiembrie 2020. Programul va aduce în atenția publicului larg acțiuni culturale și educative referitoare la consumul responsabil (programul educațional), la artizani și mici producători (Harta LA PAS și „Artizani LA PAS”) și la patrimoniul gastronomic local și regional (secțiunile „Gustul ca patrimoniu” și „#distantați dar #împreună”)

#distanțati dar #împreună: ATELIERE ȘI DEGUSTĂRI ONLINE

Două evenimente speciale vor avea loc în weekendul 24-25 octombrie: o premieră și anume o degustare online de bere artizanală cu 4 berari timișoreni (24 octombrie, ora 19.00) și un atelier de cafea artizanală la Cofferize din Timișoara (25 octombrie, ora 10.30). Înscrierile se pot face online, în cadrul evenimentelor online La Pas: Degustare de bere artizanală și Atelier de cafea prăjită local.

În fiecare joi, de la ora 19.00, începând cu 29 octombrie, vor avea loc ateliere online pentru toți cei interesați, precum turism cultural gastronomic, „din grădină în farfurie: rețele locale pentru alimentație sănătoasă”, slow fashion – provocări din industria modei dar și ateliere specializate, precum cel de etichetare a produselor artizanale, dedicat micilor producători.

În fiecare sâmbătă, începând cu 31 octombrie, se vor organiza degustări inedite – în mediul online, de miere, pâine artizanală, cidru sau brânză artizanală. Doritorii se vor înscrie și vor  ridica produsele spre degustare, urmând să participe live, online la o degustare facilitată de un expert, alături de alți gurmanzi.

GUSTUL CA PATRIMONIU și ARTIZANI LA PAS

Gustul ca patrimoniu, unul dintre proiectele LA PAS, a fost demarat în 2018  în contextul considerării practicilor de gătit ca elemente de patrimoniu imaterial – modul de preparare a hranei într-o comunitate relevă nu doar valorile acesteia, reperele ei culturale, ci și mentalitățile membrilor săi și un tip de raportare la patrimoniu cultural și la istoria locală.

În perioada 24 octombrie – 30 noiembrie 2020, în fiecare duminică dimineață, va fi disponibil spre vizionare, în mediul online, câte un film care fie prezintă produse artizanale, poveștile lor sau mișcarea slow food în Timișoara, fie rețete ale unor preparate culinare specifice regiunii Banat, gătite și promovate de Laura Laurențiu. Laura, bucătar și blogger din 2009, scrie, filmează și gătește pentru unele dintre cele mai mari comunități de profil din România strânse în jurul său: 500.000 de fani pe Facebook, 23.000 pe Instagram și 150.000 de subscriberi pe Youtube.

Program educațional

În octombrie-noiembrie 2020 se va continua desfășurarea programului pentru combaterea risipei alimentare, colectare selectivă și reciclare, implicând 10 cadre didactice și 300 de elevi din Timișoara în sesiuni de lucru pe tema consumului responsabil. Vor fi  selectate 3 proiecte cu tematică în domeniul consumului responsabil propuse de liceeni, care vor primi o finanțare de 15.000 lei pentru implementare.

 

HARTA LA PAS online

HARTA LA PAS va prezenta locuri din Timișoara care comercializează produse artizanale și promovează idei specifice dezvoltării durabile și va fi disponibilă în mediul online. Harta se construiește în timp real, atât prin cercetările echipei LA PAS, cât și prin propunerile venite de la susținători și curioși, pe adresa lapas at cries.ro.

 

Susținătorii și curioșii sunt invitați să urmărească rețelele sociale Facebook și Instagram și tag-urile #distanțați și #împreună pentru informații actualizate în timp real.

Producători: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, Asociaţia Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii

Finanțator: Primăria Municipiului Timișoara

Partener media principal: TVR

Parteneri media: TVR Timișoara, Radio Romania Cultural, Radio Timișoara, Modernism.ro, Green Report, Guerilla Verde, România Tradițiilor Creative, România Pozitivă, Ambasada Sustenabilității

Suntem online:

WWW: www.la-pas.cries.ro // www.timisoara2021.ro

FB: https://www.facebook.com/lapas.cries  // https://www.facebook.com/timisoara2021eu

Insta: https://www.instagram.com/la.pas.timisoara  // https://www.instagram.com/timisoara2021

În toate proiectele programului LA PAS, asociația CRIES dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate. De asemenea, asociația subscrie Raportului Parlamentului European din 2014, referitor la patrimoniul gastronomic european, care statuează faptul că gastronomia face parte din identitatea noastră și este un element esențial al patrimoniului cultural european și o parte esențială a patrimoniului cultural al statelor membre. Artele culinare reprezintă un vector de convivialitate și un moment important de sociabilitate iar experimentarea unei culturi gastronomice reprezintă o formă de schimb cultural.

Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii urmărește în programul LA PAS, ca în toate proiectele pe care le gestionează, transdisciplinaritatea și dezbaterile trans-sectoriale asupra angajamentelor sociale și culturale, scopul său rămânând de a dezvolta publicurile culturale. De asemenea, subscrie unuia dintre obiectivele Strategiei Culturale a Timișoarei 2018-2022 privind celebrarea culturii gastronomice regionale.

 

Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii