Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Traseele mai multor mijloace de transport în comun vor fi deviate în zilele de 5 și 6 iunie 2021

Traseele mai multor mijloace de transport în comun vor fi deviate, în zilele de 5 și 6 iunie 2021, ca urmare a evenimentului sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”.

În 5 iunie se va închide circulația rutieră pe splaiul Nicolae Titulescu, pe sectorul strada Jiul – bulevardul 16 Decembrie 1989, și pe splaiul Nistrului, pe sectorul strada J.H. Pestalozzi – bulevardul 2 August 1919, în intervalul orar 08:00 – 19:00. În aceste condiții, autobuzele care circulă pe linia Expres 3 vor circula deviat pe traseul bulevardul 16 Decembrie – bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul Republicii – strada Jiul, după care revin pe traseul normal; pe sensul Gara de Nord – strada Apicultorilor, autobuzele de pe linia Expres 3 vor circula pe traseul consacrat.

În data de 06.06.2021, în intervalul orar 08:00 – 12:00, se vor închide și bulevardul Vasile Pârvan, bulevardul Corneliu Coposu și strada J.H. Pestalozzi. În aceste condiții, autobuzele care circulă pe linia Expres 8 între Prințul Turcesc și Piața Bălcescu vor avea următorul traseu tur-retur: strada Baba Dochia – strada Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazul – Piața Bălcescu.

Autobuzele de pe linia Expres 3 vor circula normal pe sensul strada Apicultorilor – Gara de Nord, până pe aleea FC Ripensia, după care vor intra pe bulevardul Eroilor de la Tisa – Bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazul – splaiul Tudor Vladimirescu – bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul Republicii – strada Jiul, mai departe circulând pe traseul normal. Pe sensul Gara de Nord – Apicultorilor, autobuzele de pe linia Expres 3 vor circula pe traseul consacrat, până pe bulevardul Regele Ferdinand I (Catedrala Mitropolitană), apoi pe bulevardul Mihai Viteazul – bulevardul Victor Babeș – strada Cluj, de unde revin pe traseul normal.

Troleibuzele de pe linia 16 vor circula pe traseul liniei 15 troleibuze, pe tronsonul Complexul Studențesc – strada Traian Grozăvescu (Poșta Mare).

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Cosmin Bradu

Deviere trasee mijloace de transport în comun, 25.10.2020

Mijloacele de transport în comun de pe mai multe linii de transport public ale Societății de Transport Public Timișoara vor fi deviate, în data de 25 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 15:00, ca urmare a evenimentului sportiv  “Timişoara City Marathon”. În aceste condiții, mijloacele de transport în comun de pe liniile 16, Expres 3, Expres 7 și Expres 8 vor circula după cum urmează:

 – Linia 16 troleibuz va avea următorul traseu, între Complexul Studentesc și Traian Grozăvescu (Poșta Mare), tur / retur: Pasaj Michelangelo – strada Michelangelo – bulevardul I.C.Brătianu – strada Traian Grozăvescu (circulă pe traseul liniei 15 troleibuz);

Expres 3 va avea urmatorul traseu, la retur între Gara de Nord și Complexul Studenţesc: Gara de Nord –  bulevardul Republicii – bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul Mihai Viteazul – bulevardul Victor Babeș – strada Cluj; la tur, între Complexul Studențesc și Gara de Nord, va avea următorul traseu: aleea F.C.Ripensia – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazul –Splaiul Tudor Vladimirescu și, în continuare, pe traseul normal până la Gara de Nord.

Autobuzele de pe linia Expres 7 vor întoarce la Catedrala Mitropolitană (capăt de linie 33).

Expres 8 va avea următorul traseu dus/întors: strada Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazul – Piața Bălcescu.

PURTĂTOR DE CUVÂNT

Cosmin Bradu