Logo Primaria Timisoara

Primăria Municipiului Timișoara

Pasajul Solventul – în pregatire pentru a fi depus pe Programul „Anghel Saligny”

Pasajul Solventul - în pregătire pentru a fi depus pe Programul „Anghel Saligny”

Primăria Municipiului Timișoara a finalizat cererea de finanțare pentru Pasajul Solventul, ultima etapă este aprobarea de către Consiliul Local Timișoara. Cererea de finanțare va fi depusă prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Pasajul Solventul este unul dintre proiectele strategice ale municipalității, făcând legătura între Calea Bogdăneștilor și strada Gării, pe sub liniile de cale ferată. Această legătură este crucială pentru fluidizarea traficului, având în vedere că între cartierele Ronaț și Blașcovici și cartierul Iosefin singura traversare rutieră este la Pasajul Jiul. Prin Pasajul Solventul va fi construită o linie de tramvai, amplasată pe axa drumului, care va face legătura între linia de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor (aflată în curs de modernizare printr-un proiect pe fonduri europene) și o linie de tramvai nouă pe strada Gării. 

Municipalitatea timișoreană dorește să acceseze aproximativ 127 de milioane de lei din fondurile programului Anghel Saligny pentru realizarea acestui proiect, ale cărui costuri totale se ridică la 132,2 milioane de lei

„Suntem într-o continuă căutare de fonduri pe care să le atragem pentru proiectele Timișoarei, fiecare leu obținut din fonduri nerambursabile fiind un leu câștigat pentru bugetul orașului. Pasajul Solventul este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură pe care le avem în lucru și de aceea este important să obținem acum această finanțare”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

Primăria Municipiului Timișoara a mai depus deja două proiecte de peste 17 milioane de lei din Programul „Anghel Saligny” pentru construcția unei noi pasarele pietonale amplasată între Podul Michelangelo și Podul Mihai Viteazul și reabilitarea pasarelei Gelu-Crizantemelor, aflată în zona Iosefin-Dâmbovița.

Serviciul Comunicare 

Pasajul Solventul

Astăzi, 22 septembrie 2020, a fost semnat contractul pentru realizarea pasajului Solventul. Zona de lucrări cuprinde traseul dintre strada Bogdăneștilor și strada Gării. În prezent pe acest tronson nu se poate circula fiind întretăiat de existența unui pachet de 10 linii de cale ferată. Pentru descongestionarea traficului în zona de vest a municipiului se impune realizarea unui pasaj subteran pe sub cele 10 linii de cale ferată, traseul proiectat cuprinzând racordarea rampelor pasajului inferior Solventul cu strada Gării și Calea Bogdăneștilor.Valoarea estimată a contractului de actualizare a proiectului și execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții a fost de 96.717.589,00 lei fără TVA, iar Contractul semnat pentru actualizarea proiectului și execuția lucrărilor are o valoare de aproape 94 de milioane de lei (93.816.061,33 lei) fără TVA. Executant: o asociere al cărei lider este Spic Internazionale SRL.

Durata contractului este de 26 luni de la ordinul de începere, astfel:

  • 2 luni pentru elaborarea documentaţiei- faza actualizare Proiect Tehnic;
  • 24 luni pentru execuţia lucrărilor.

 

          Capacităţi (în unităţi fizice ):       

       – Lungimi străzi modernizate                           726 m

       – Lungime pasaj inferior                                     87,09 m

       – Lungime rampe                                                 259 m

       – cale de rulare dublă tramvai                           424 m

       – giratoriu                                                              1

       – piste biciclişti                                                   1355 m

       – trotuare                                                             1877 m

      

       – Spaţii verzi amenajate                           5534 mp

 

Lucrările cuprind execuția unui pasaj rutier inferior, perpendicular pe axul căii ferate.

Acest pasaj va face legătura între Calea Bogdăneştilor şi strada Gării şi va cuprinde: o platformă cu o linie cale pentru tramvai amplasată în mijlocul carosabilului; câte 2 benzi de circulaţie pe sens de o parte şi de alta a platformei tramvaiului; trotuare pietonale și piste de cicliști amplasate pe ambele părți ale pasajului.

Se va executa un sens giratoriu la intersecția cu strada Gării, precum și iluminat public.

Se vor efectua, de asemenea lucrări de reabilitare a rețelelor subterane de utilități precum și execuția unora noi pentru deservirea obiectivului.