Romana English Deutsch
Primaria | Monitorul Primariei | Directia Sociala
Album foto
  Prezentarea orașului
   Istoria Timișoarei
   Însemnele Municipiului Timișoara
   Date geografice
   Date istorice
   Populația Municipiului Timișoara
   Orașe înfrățite și partenere
   Asociații și rețele de orașe europene și internaționale
   Cetățenii de Onoare
   Educație și învățământ

  Informații utile
   Cultură și artă
   Turism
   Mass-media
   Telefoane utile
   Sport
   Transport
   Consulate
   Gastronomie
   Baruri, cluburi, casinouri
   Centre de înfrumusețare
   Shopping

Caută


album foto timisorean
  Pagine web utile
   Coduri poștale
   Statistici timișene
   Telpark

Click pentru a vedea vremea in Timisoara

  » Istoria Timișoarei | Timișoara - sub stăpânirea habsburgică

După biruința de la Petrovaradin, prințul Eugeniu de Savoia decide, în august 1716, să îndrepte forțele militare austriece spre Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică. O armată puternică este concentrată sub fortificațiile Cetății spre sfârșitul lunii august. Istoriograful oficial al Porții otomane prezintă astfel asediul: ”Dușmanii credinței, care asediau Cetatea Timișoara, în număr de peste 150.000 de afurisiți”1, au săpat șanțuri și gropi adânci și largi și au așezat tunuri.2 Dramatismul încleștării militare a fost considerabil. La 12 octombrie 1716, Mehmed - pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, acceptă capitularea și garnizoana turcă părăsește definitiv orașul. S-a încheiat o etapă din frământata istorie a Timișoarei.

La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia își făcea intrarea triumfală într-o Cetate grav răvășită de violentul asediu. Evoluția Timișoarei cunoaște de acum un curs cu totul nou, așezat pe coordonatele unei dezvoltări moderne, de factură europeană. Ieșită din chingile unei administrații otomane, axată pe chestiunile de ordin militar, societatea timișoreană se rupe de influențele și mentalitățile balcano – asiatice, asimilează rapid valorile și structurile din Europa Centrală. Schimbarea a fost profundă și a cuprins toate segmentele vieții urbane. Așezarea masivă a coloniștilor, aduși din părțile vestice și centrale ale Imperiului Habsburgic, accelerează acest fenomen de europenizare. Pe temeliile orașului medieval, în parte modificate de stăpânirea otomană și influența orientală, se va naște o civilizație nouă, cu structură etnică parțial schimbată, dar cu preocupări și aspirații care vădesc, cu certitudine, o vocație spre modernitate.3 Încă de la 21 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia adresează împăratului habsburg, Carol al VI-lea, propunerea ca Banatul să fie organizat și guvernat astfel încât să aducă folos Casei Imperiale și să fie spre binele celor guvernați. În 12 iulie 1717 generalul – conte Mercy înaintează Camerei Aulice de la Viena „Proiectul modest de organizare a Banatului Timișoarei”. După aprobarea proiectului s-a întocmit „Comisia de organizare a Țării Banatului”, care va funcționa sub conducerea contelui Mercy.4 În sfârșit, la 28 iunie 1719, Împăratul a semnat Decretul care numea Administrația Banatului și stabilea sediul acesteia la Timișoara, care devenea astfel capitala unei provincii importante a Monarhiei Habsburgice și reședința principalelor structuri administrative.

Personalitatea puternică a guvernatorului, contele Mercy, își pune amprenta asupra organizării și evoluției viitoare a orașului. Noile instituții pe care le va întemeia aparțin, ca structură, societății central – europene și ofereau reale perspective de dezvoltare modernă. La Timișoara își vor stabili sediile centrale: guvernatorul militar și civil, consilierii camerali, consilierii militari, inspectorii provinciali, administratorii superiori, contabilitatea imperială, casieria provincială, cancelaria militară de campanie, direcțiunea vămilor, oficiul superior al sării, instanțele de judecată, magistratele orășenești etc. S-a creat un aparat administrativ stufos, care impunea treptat o nouă mentalitate în viața orașului. Nu au lipsit greșelile sau manifestările negative, mai cu seamă după moartea (29 iunie 1734) guvernatorului Mercy. Când coregentul și viitorul Împărat, Josef al II-lea, vizitează în 1768 orașul Timișoara, se arată nemulțumit de neorânduiala găsită, de intrigile, de „birocrația exagerată și dezgustătorul spirit de partidă”. Aprecierea este, poate, prea aspră, dar reflectă interesul pentru buna organizare a orașului și a provinciei.

Vreme de peste 130 de ani, până la revoluția din 1848 – 1849, Timișoara a cunoscut o evoluție liniștită, fără acțiuni cu caracter militar importante sau zguduiri și frământări grave. Deși avea un caracter de oraș – cetate și un însemnat rol strategic în sistemul defensiv din sudul Imperiului, coordonatele pe care se va dezvolta Timișoara vor fi, prioritar, cele edilitare, economice, culturale, spirituale, demografice. S-a născut un oraș modern cu structură arhitectonică, cu o viață economică amplificată și diversificată; s-au întemeiat instituții de cultură, religioase, de asistență medicală; s-a produs o creștere demografică accelerată și un ritm dinamic în întreaga viață urbană. Nu au lipsit momentele de cumpănă. Orașul este lovit în anii 1738 -1739 de o cumplită epidemie de ciumă, care face un mare număr de victime. Un devastator incendiu distruge aproape tot vechiul cartier Palanca Mare. Epidemiile de holeră și ciumă s-au repetat la diferite intervale. Cimitirul înființat în 1723 ajunge neîncăpător și în anul 1749 este sfințit un nou cimitir, pe locul actualului Parc Central. Și acesta se umple până în anul 1771, când este închis.

Un moment important în existența Timișoarei intervine în anul 1781. Prin Diploma din 21 decembrie 1781, emisă de Împăratul Josef al II-lea, Timișoara dobândea statutul privilegiat de „Oraș liber regesc”. Va fi reînnoit în anul 1790 de Împăratul Leopold al II-lea. Beneficia de acum de o serie de avantaje importante care vor îngădui o dezvoltare mai accelerată a activităților urbane. Era scos de sub jurisdicția comitatului (reînființat în 1780); trimitea reprezentanți proprii în Dietă; își alegea proprii dregători și jurați; percepea vamă la intrarea și ieșirea mărfurilor; avea dreptul de a organiza târguri anuale și săptămânale de a-și stabili bugetul propriu de venituri și cheltuieli anuale; era scutit de anumite obligații fiscale; avea dreptul la o stemă proprie etc. Sunt avantaje importante, care au facilitat progresul general al Timișoarei.

Note

  1. În istoriografia oficială otomană luptătorii din oștile creștine erau prezentați ca „dușmani ai credinței” islamice, afurisiți etc;
  2. Cronici turcești privind Țările Române, vol. III, București, 1980;
  3. I. Munteanu, R. Munteanu, Timișoara. Monografie, Ed. Mirton, 2002. Prezentare detaliată;
  4. C. Feneșan, Administrație și fiscalitate în Banatul Imperial, Ed. De Vest, Timișoara, 1997.

Prof. univ. dr. Ioan Munteanu





Prima pagină  |  Album foto  |  Hartă site  |  Index site
Powered by EXPERTISSA Timişoara  |  Copyright © Primăria Municipiului Timișoara 2002-2007
 

stema timisoarei

Populație
- 317660 (2002)
- 334115 (1992)
Densitate
2452/kmp
Localizare
45°44'58"N, 21°13'38"E
Distanțe
- 550km București
- 170km Belgrad
- 300km Budapesta
Suprafața
- total: 12.926,83 ha
- agricol:
7902,61 ha
Relief
- câmpie cu variații de max. 2-3m
- canalul artificial Bega
-
centru seismic destul de activ (max 6 pe scara Richter
Numele municipiului
- Zambara (Zurobara)
- Tibiscum (Tibisis)
- Beguey (până la 1212)
- Temesiensis
- Temesvár
- Temeswar (Temeschburg)
- Temesburg
- Timičvár
- Temičvar
- Timișoara
Orașe înfrățite
Faenza ·  Gera ·  Karlsruhe ·  Mulhouse ·  Rueil - Malmaison ·  Szeged ·  Treviso ·  Palermo ·  Novi Sad